Impozite uriaşe pentru două firme din oraş
Dimensiune font:
Corpul de Control al Primarului a depistat doi agenţi economici care nu au dat curs somaţiilor de a-şi îngriji clădirile şi terenurile aflate în proprietatea lor * drept sancţiune, s-a propus majorarea impozitului datorat bugetului local cu procente cuprinse între 250% şi 500% * alte trei firme au scăpat pe plata acestor impozite după ce au remediat deficienţele constatate de inspectorii Primăriei
Municipalitatea ieşeană reactualizează în fiecare an criteriile prin care sunt propuse majorări de impozitelor pe terenurile neîngrijite, altele decât cele agricole, situate în intravilanul municipiului Iaşi. Astfel, impozitul pe teren pentru terenurile neîngrijite, altele decât cele agricole, situate în intravilan, s-au majorat cu până la 500% pentru contribuabilii care nu s-au conformat somaţiilor primite. Anul trecut, două firme s-au aflat în această situaţie. „S-a procedat la verificarea unui număr de două adrese transmise de Serviciul Corp Control Primar, prin care organul fiscal a fost informat că au fost identificate clădiri şi terenuri neîngrijite, însoţite de fişe de evaluare, note de constatre, copii după somaţii, precum şi imagini foto cu soituaţia există la data verificării. Din verificarea dosarelor s-a constat faptul că sunt întrunite condiţiile de majorare a impozitului pentru clădirile neîngrijite, repectiv al impozitului pe teren pentru terenurile neîngrijite, altele decât cele agricole, situate în intravilanul municipiului Iaşi pentru doi contribuabili - persoane juridice”, se arată într-o notă de fundamentare a unui HCL prin care se oficializează impozitele majorate.
Cine sunt cei sancţionaţi
Primul agent economic sancţionat este Ianis Club SRL, proprietarul unui teren de 500 de metri pătraţi. În cazul acestuia, se propune majorarea impozitului cu 500%. Al doilea caz este al unor soţi din Iaşi, proprietarii unui teren de 375,9 metri pătraţi situat în intravilanul municipiului. În cazul acestora, se propune majorarea impozitului datorat bugetului local cu cu 250%. Totuşi, ambele firme au şansa de a reveni la vechile valori de impozitare, însă numai de anul viitor. „În situaţia în care proprietarii terenurilor neîngrijite comunică luarea măsurilor de remediere, persoanele împuternicite prin dispoziţia Primarului municipiului Iaşi au obligaţia să verifice realitatea susţinerilor contribuabilului, întocmesc în acest sens o notă de constatare însoţită de fotografii doveditoare, care se comunică Direcţiei Generale Economice şi Finanţe Publice Locale Iaşi, în vederea promovării proiectului de hotărâre de încetare a aplicabilităţii hotărârii de majorare a impozitului pentru terenul respectiv, începând cu 1 ianuarie a anului fiscal următor, conform principiului anulităţii”, se arată mai arată în proiectul de hotărâre.
De menţionat că în acelaşi proiect, trei agenţi economici au scăpat de impozite majorate. Este vorba de MS Paytech SRL, Estin International şi o firmă aparţinând familiei Rădulescu Constantin. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau