În Regiunea de Nord-Est au fost stinse 34 de focare de pestă porcină
Dimensiune font:
* până în prezent, au fost eliminaţi 551.799 de porci afectaţi de boală * au fost despăgubiţi 14.800 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 403 milioane lei * din Nord-Estul ţării au primit bani judeţele Botoşani (82.420 lei), Vaslui (2.182.000 lei) şi Bacău (51.460 lei)
Numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) active a scăzut cu 23 în ultima săptămână, iar în prezent boala evoluează în 246 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 585 de focare (dintre care 8 focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii de tip A), a anunţat ieri Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit ANSVSA, în 11 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi.
În prezent, cele mai multe focare sunt în judeţele Teleorman, 194 focare în gospodăriile populaţiei şi 537 de cazuri la mistreţi, şi Giurgiu - 105 focare (dintre care două focare în exploataţii comerciale şi un focar în exploataţie de tip A) şi 304 de cazuri la mistreţi.
Până acum, în judeţul Iaşi au fost confirmate 11 focare de pestă porcină africană: cinci la porci domestici - în localităţile Butea, Probota, Prisăcani, Tungujei (comuna Ţibăneşti), Podu Hagiului (comuna Gorban) şi şase la mistreţ - în Bosia (comuna Ungheni), Dobrovăţ, Victoria şi Răducăneni.
Au fost eliminaţi 551.799 de porci afectaţi de boală
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 551.799 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.558 de cazuri la mistreţi.
În total au fost stinse 2.334 de focare, dintre care 18 focare în judeţul Botoşani, 9 focare în judeţul Vaslui, 4 focare în judeţul Bacău, 2 focare în judeţul Iaşi şi un focar în judeţul Neamţ.
La această dată, în Regiunea de Nord-Est sunt active sute de cazuri de pestă porcină:
Botoşani - un focar în gospodăria populaţiei şi 100 de cazuri la mistreţi, Iaşi - 6 cazuri la mistreţi, Neamţ - un focar în gospodăria populaţiei, Bacău - 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi, Bacău - 6 focare la mistreţ.
Până la 6 ianuarie au fost despăgubiţi 14.800 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 403.373.620 de lei. Din Nord-Estul ţării au primit bani judeţele Botoşani - au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 19 exploataţii afectate în valoare de 82.420 de lei, Vaslui - despăgubiri pentru cele 19 de exploataţii afectate în valoare de 2.182.000 de lei, Bacău - despăgubiri pentru cele 3 exploataţii afectate în valoare de 51.460 lei;
Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe, spun reprezentanţii ANSVSA. „ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană”, se mai arată în comunicat.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau