Încă o salvare minune la Spitalul de Copii. O fetiță cu mâna distrusă în urma unui accident va fi perfect sănătoasă
Dimensiune font:
Fetiţa internată joia trecută, după ce şi-a prins mânuţa dreaptă în maşina de tocat de roşii, a fost externată în cursul zilei de azi. Fetiţa are 4 ani şi a fost preluată din Oneşti de un echipaj aeromedical SMURD din Iaşi cu tot cu maşina de tocat, deoarece degetele i-au rămas prinse. La Spitalul pentru Copii din Iaşi fetiţa copila a beneficiat de cele mai buni îngrijiri medicale dar şi de un tratament inedit. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la ISU Iaşi, care de obicei se ocupă de descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, pentru a scoate mâna fetei din maşina de tocat. După aceea, în sala de operaţii au intrat chirurgii, anesteziştii şi chirurgii plasticieni, pentru a-i replanta degetele fetiţei care au fost secţionate de lamele maşinii de tocat.
“Întreaga intervenţie oferită acestei fetiţe a fost de un înalt profesionalism, permiţând în final recuperarea a peste 90% din segmentele amputate. Dorim să le mulţumim colegilor SMURD pentru rapiditatea cu care au preluat copilul, managementul stării generale şi a leziunilor locale în situaţia transportului aerian, colegilor ISU pentru suportul tehnic pe care l-au oferit, colegilor medici anestezişti, asistente şi întregului personal care au făcut posibil ca medicii Clinicii de chirurgie Plastică să poată efectua replantarea degetelor acestui copil”, a transmis dr Sidonia Susanu, şefa Clinicii de Chirurgie Plastică.
Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau