Incendiu de 61.000 de lei, în cartierul Alexandru!
Dimensiune font:
* un tânăr din Iași este căutat după ce a incendiat un punct gospodăresc * în prima lună din acest an, nu mai puțin de șapte platforme au fost incendiate, 43 de eurocontainere au fost distruse, două kituri fotovoltaice au ars în totalitate, paguba ridicându-se la peste 156.000 de lei
Un tânăr din Iași este căutat de poliție după ce a provocat intenționat un incendiu la un punct gospodăresc din oraș, producând pagube de peste 61.000 de lei. Incidentul a avut loc în cartierul Alexandru cel Bun, iar în imaginile surprinse pe camerele de luat vederi se poate observa cu ușurință cum un tânăr aprinde intenționat un obiect, pe care îl aruncă ulterior într-un container. La puțin timp după, aproximativ două minute, flăcările au cuprins platformele de colectare a deșeurilor, amenințând să se extindă și la autoturismele care erau parcate în apropiere.
Pagubele au fost limitate de intervenția rapidă a pompierilor, care au reușit să stingă incendiul. Cu toate acestea, tânărul din Iași a reușit să dea foc unei investiții de peste 61.000 de lei. „Două platforme au fost complet distruse, erau formate din cinci module și un kit fotovoltaic. Valoarea lor era de 52.103 lei, cu TVA. Totodată, în incendiu au fost distruse complet și nouă eurocontainere, în valoare de 9.222 de lei, cu TVA. Astfel, paguba totală se ridică la suma de 61.325 de lei. Am sesizat Poliția pentru identificarea făptuitorului, care va stabili circumstanțele producerii incendiului și va lua măsurile legale”, precizează reprezentanții Salubris SA.
Tot mai multe puncte gospodărești sunt distruse
Conducerea Salubris SA a constatat că se confruntă cu un fenomen îngrijorător, întrucât numărul punctelor gospodărești incendiate și distruse este într-o continua creștere. Astfel, pe parcursul anului 2022, nu mai puțin de 71 de eurocontainere și platforme au fost distruse, valoarea lor ridicându-se la peste 212.000 de lei.
În 2023, șapte puncte gospodărești au fost incendiate, în timp ce 22 de eurocontainere au fost distruse. Paguba s-a ridicat, de această data, la peste 38.000 de lei.
Pe parcursul anului trecut au fost incendiate șase puncte gospodărești, în timp ce 30 de eurocontainere au fost distruse de către ieșeni. Paguba s-a ridicat la suma de peste 51.000 de lei.
Situația este mai alarmantă în 2025. Până acum, nu mai puțin de șapte platforme au fost incendiate, 43 de eurocontainere au fost distruse, două kituri fotovoltaice au ars în totalitate, iar paguba se ridică la peste 156.000 de lei. „Până acum, 6 dosare au fost soluționate, iar făptuitorii au fost condamnați, însă recuperarea prejudiciilor rămâne o provocare. Facem apel la cetățeni! Vă rugăm să semnalați orice comportament suspect în apropierea punctelor gospodărești! Aceste acte de distrugere afectează întreaga comunitate și implică costuri semnificative suportate de către fiecare cetățean al Iașului”, mai transmite conducerea Salubris SA. Cristian ANDREI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau