Incendiu grav la Neamț
Dimensiune font:
O femeie în vârstă de 38 ani, din localitatea Pluton, a suferit arsuri la faţă şi un traumatism la mâna dreaptă, în urma exploziei unei butelii care a generat şi un incendiu la locuinţă, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
"Cauza probabilă de producere a incendiului este modulul greşit de verificare a etanşeităţii buteliei cu GPL prin utilizarea flăcării deschise, care a condus la explozia buteliei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Victima a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au fost nevoiţi să se alimenteze cu apă cu ajutorul motopompelor, dintr-un pârâu, din cauza faptului că locuinţa se afla la circa 500 metri de drum.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau