Încep înscrierile pentru şcolile militare
Dimensiune font:
Au fost prelungite termenele limită pentru înscrierea şi evaluarea aptitudinală a candidaţilor pentru învăţământul liceal, postliceal şi universitar militar la nivel naţional. Selecţia candidaţilor se va face pe baza unor probe care pot indica dacă şi în ce măsură un candidat poate face faţă cerinţelor profesiei militare şi mediului militar.
Cei care vor să îmbrace uniforma militară trebuie să parcurgă mai multe probe cum este testul de aptitudini care evaluează randamentul intelectual, probe fizice, care constau în: parcurgerea într-un timp determinat a unui traseu utilitar-aplicativ, care conţine 10 elemente pe un circuit de 90 m lungime şi care evaluează nivelul de dezvoltare a deprinderilor tale motrice de bază (viteza, îndemânarea, rezistenţa, forţa); probă de rezistenţă pe distanţa de 2000 m (candidaţii pentru ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi SGP) sau pe distanţa de 1000 m (candidaţii pentru liceele militare), iar la final, va fi organizat un interviu de evaluare finală. „Termene limită pentru înscrierea candidaţilor în vederea susţinerii probelor de selecţie aptitudinală generală (psihologice şi fizice): Colegiul Naţional Militar -
14 februarie, la toate cele 5 colegii naţionale militare. Pentru subofiţeri, până pe data de 24 aprilie, la Şcoala militară de maiştri militari şi subofiţeri a Forţelor Terestre Basarab I Piteşti, la Şcoala militară de maiştri militari şi subofiţeri a Forţelor Aeriene Traian Vuia Boboc (Buzău) - 15 aprilie, Şcoala militară de maiştri militari şi subofiţeri penru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi apărare cibernetică, Sibiu – 8 mai, Şcoala militară de maiştri militari şi subofiţeri a Forţelor Terestre Basarab I Piteşti – 24 aprilie, Şcoala militară de maiştri militari şi subofiţeri a Forţelor Aeriene Traian Vuia Boboc – 10 aprilie, Şcoala militară de maiştri militari a Forţelor Navale Amiral Ion Murgescu, Constanţa – 10 aprilie, Şcoala militară de maiştri militari şi subofiţeri pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi apărare cibernetică, Sibiu – 24 aprilie”, au transmis reprezentanţii Centrului Militar Iaşi.
De asemenea, au fost publicate datele pentru locurile la academiile militare: 27 martie - Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu; 20 martie - Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Braşov; 20 martie - Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Constanţa; 20 martie - Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, Bucureşti; 27 martie - Institutul Medico-Militar, Bucureşti şi Târgu Mureş; 03 aprilie - Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti; 03 aprilie - Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti.
Pentru mai multe informaţii, consiliere şi înscriere, doritorii trebuie să se adreseze birourilor de informare-recrutare din cadrul centrelor militare judeţene. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau