Începe distribuirea cardurilor SeniorIs
Dimensiune font:
Începând de astăzi, prin intermediul Companiei de Transport Public, municipalitatea ieşeană va începe distribuirea liberelor de circulaţie pe transportul public. Este vorba de legitimaţiile pensionarilor, care, de acum înainte vor fi sub forma de carduri, numite „SeniorIS”. „Prin această modalitate sunt eliminaţi timpii de stat la rând şi nu veţi mai fi nevoiţi, în fiecare an, să vizaţi legitimaţiile de transport. Cardurile sunt valabile pe toată perioada în care sunt îndeplinite condiţiile de acordarea a gratuităţilor şi reducerilor”, spune primarul Mihai Chirica.
Cardurile se vor distribui iniţial la tonetele din staţiile Dr. Savini, Ateneu, Podul de Piatră, Bicaz, Ţesătura, Frigorifer, Mircea cel Bătrân, Tudor Neculai, Moara 1 Mai Canta, Munca Invalizilor, Pod Metalurgie, Piaţa Nicolina.
Totodată, începând cu data de 3.02.2020 carduri SeniorIS se vor distribui la următoarele puncte: Universitate, Octav Băncilă, Bloc Carmen, Policlinica Recuperare, Bis. Înălţarea Domnului, Gara Internaţională, Tg. Cucu, Moara 1 Mai, Păcurari, Podu Roş, Casa Sindicatelor.
În total, au fost tipărite 45.000 de carduri SeniorIS, pentru pensionarii care beneficiază de legitimaţii de transport gratuite, costul acestora fiind suportat de către Primăria Municipiului Iaşi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau