Începe procesul celei mai tinere proxenete din ţară
Dimensiune font:
* ieşeanca în vârstă de 21 de ani a avut o singură fată la produs, activitatea acesteia n-a durat nici măcar două luni * procurorii au finalizat rechizitoriul în mai puţin de trei săptămâni
Georgiana Nedelcu (21 de ani) din localitatea Poieni, comuna Schitu Duca, e cea mai tânără proxenetă din ţară. S-a lansat în afacere astă-vară, când a convins-o pe Claudia G. (20 de ani) să practice prostituţia în apartamente închiriate în regim hotelier pe raza municipiilor Bacău şi Iaşi. Absolventă a doar opt clase, Georgiana a dovedit mult spirit întreprinzător. Ea s-a ocupat de închirierea apartamentelor, de publicarea anunţurilor pe site-urile specializate în matrimoniale, ea stabilit mercurialul şi a încasat banii de la clienţi.
Cam prea lacomă, proxeneta a făcut o publicitate excesivă afacerii, aşa au intrat investigatorii pe fir, iar pe 20 septembrie au realizat flagrantul. Probe suficiente pentru plasarea ei în arestul preventiv. N-a stat acolo decât 60 de zile, acum e sub control judiciar, procurorii au finalizat rechizitoriul foarte repede, pe 12 octombrie şi, alaltăieri, dosarul a trecut de camera preliminară. S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecăţii. Încă nu s-a stabilit primul termen al procesului.
Cât despre Claudia, aceasta şomează deocamdată, a fost audiată şi are calitatea de parte vătămată în dosar. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau