Închisoare cu executare, pentru furtul unei tablete defecte
Dimensiune font:
Condamnatul a renunţat, total neinspirat, la cariera de bătăuş în favoarea celei de hoţ * prima tentativă, o farfurie cu borş, i-a adus o sentinţă blândă: măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de şase luni * a recidivat, acum e după gratii şi mai are două procese pe rol
Despre Constantin Emanuel Ţurcanu (20 de ani) din Târgu Frumos am mai scris cu câteva luni în urmă. Bătăuş reputat în vremea adolescenţei, a renunţat, acum trei ani, la violenţe. I s-a părut că o carieră de hoţ e mult mai profitabilă şi mai lipsită de riscuri. S-a cam înşelat.
Prima tentativă de furt a avut-o pe 24 mai 2019, când era încă elev al Şcolii Profesionale Trinitas din localitate. A încercat, într-un mod primitiv, să confişte blidul cu borş din care se înfrupta un fost coleg. Acesta din urmă şi-a apărat strachina cu multă îndârjire, Ţurcanu a trebuit să renunţe.
Lihnit de foame şi teribil de nervos, a părăsit cantina, aşteptându-şi colegul pitit după un gard. Acesta a terminat de mâncat, s-a ridicat de la masă şi s-a îndreptat spre microbuzul şcolar ce urma să-l ducă acasă, la Belceşti. Ţurcanu a ţâşnit şi a i-a dat un pumn în plină figură. Lovitura a fost atât de puternică, încât victima s-a prăbuşit pe caldarâm, pierzându-şi cunoştinţa. A rămas nemişcat aproximativ cinci minute, până când a fost găsit de câţiva angajaţi ai şcolii, care l-au ridicat, l-au spălat de sânge şi au anunţat poliţia.
Bătăuşul a scăpat ieftin, sentinţa fiind neaşteptat de blândă: măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de şase luni. Mărinimia magistraţilor i-a dat curaj, făcându-l să persevereze pe tărâmul infracţional. Astfel, în urmă cu un an, mai exact, pe 29 septembrie 2021, Ţurcanu s-a dus la o întâlnire cu foştii colegi de la Şcoala Profesională Trinitas. Au stat la taclale şi au băut câte ceva, până spre ora 23.00, când gaşca s-a spart.
Ţurcanu a pornit agale către „mahalaua” de pe strada Pieptănari. Întâmplarea a făcut ca, în drumul lui, să ajungă în dreptul restaurantului Consumcoop. A observat că lumina era aprinsă la barul de pe terasă şi s-a decis să încerce o lovitură. A sărit gardul, a forţat uşa de la intrare, a pătruns în local şi s-a apucat de cotrobăit. N-a găsit bani şi nimic altceva de valoare, aşa încât s-a mulţumit cu o tabletă defectă. A vândut-o, a doua zi, în bazar contra sumei de 200 lei.
Între timp, angajaţii restaurantului au observat lipsa tabletei, motiv pentru care l-au anunţat pe managerul societăţii, care la rândul său a sesizat organele de poliţie. S-au vizionat imaginile suprinse de către camerele de supraveghere şi cazul a fost elucidat. Ţurcanu avea cazier.
Trimis în judecată, fostul bătăuş şi-a aflat sentinţa la finele săptămânii trecute. Un an de închisoare, în regim de detenţie. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau