Incident într-o sală de forță din Vaslui: a ajuns în comă la spital după ce bara de greutăți i-a căzut pe gât
Dimensiune font:
Un tânăr din municipiul Vaslui a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui după ce în timpul unor exerciții în sala de forță a scăpat greutățile peste el. Sebastian A. ridica o halteră grea de câteva zeci de kilograme în momentul în care bara i-ar fi alunecat din mână și i-a căzut pe gât, provocându-i răni foarte grave. Bărbatul era singur la aparat, deși specialiștii spun că astfel de exerciții se fac întotdeauna cu alte persoane în preajmă, pregătite să preia greutățile în cazul în care sportivul are cârcei, i se blochează mâna sau simte că bara îi alunecă. Sebastian a fost preluat de ambulanță și transportat la unitatea sanitară, unde medicii i-au acordat primele îngrijiri medicale. Potrivit unor surse din spital, pacientul are hematoame pe corzile vocale și deviație traheală. Acesta a fost intubat imediat după internare. Prietenii lui s-au mobilizat pe rețelele de socializare și încearcă să contacteze cei mai buni medici ORL din regiunea Moldovei. Deocamdată, tânărul se află pe mâna doctorului Castraveț, unul dintre cei mai apreciați medici ORL de la Spitalul Județean Vaslui. Vom reveni cu mai multe amănunte în ediția de mâine a ziarului nostru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau