Inculpat pentru fapte de corupţie, candidat PSD la Primăria Suceava

Dimensiune font:

| 13-04-2024 00:07

PSD l-a desemnat drept candidat pentru Primăria Suceava pe Vasile Rîmbu, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, trimis în judecată pentru corupţie. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, întrebat dacă nu se creează un precedent prin această candidatură, face trimitere la drepturile cetăţenilor care nu sunt condamnaţi. La rândul său, Rîmbu compară dosarul său cu o fază incertă din sport, spunând că acesta se află în ”camera VAR”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă prin nominalizarea lui Vasile Rîmbu drept candidat al PSD pentru funcţia de primar al municipiului Suceava, în condiţiile în care acesta este inculpat într-un dosar de corupţie, nu se creează un precedent în partid.

”Este condamnat de vreun magistrat cu ceva? Este condamnat de către cineva? Are drepturi cetăţeneşti la fel ca şi mine, la fel ca şi dumneavoastră? Este trimis în judecată?”, a răspuns Marcel Ciolacu.

El a ţinut să sublinieze că ”nu este nicio măsură luată” şi ”un judecător nu s-a exprimat în cazul domniei sale, lucru foarte important”.

Liderului PSD i s-a răspuns că Rîmbu este trimis în judecată pentru corupţie.

La rândul său, Vasile Rîmbu a răspuns în parabole, făcând trimitere la ”camera VAR” din sport.

”Nu ştiu de ce dosare ştiţi dumneavoastră, eu nu ştiu. Îmi daţi voie să răspund? De puţin timp, în sport, a apărut camera VAR. Ea stabileşte faze confuze, defecte sau mai puţin clare. Deci ceea ce spuneţi dumneavoastră este în camera VAR şi se analizează aspectul dacă a fost offsaid sau fault la portar. Vă asigur că se va judeca bine faza şi totul va fi normal”, a afirmat candidatul PSD pentru Primăria Suceava.

În noiembrie anul trecut, Vasile Rîmbu, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, şi fosta şefă a Serviciului Juridic din cadrul unităţii medicale au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, care-i acuză de folosirea de informaţii care nu erau destinate publicităţii. Cei doi ar fi accesat conţinutul unor adrese pe care unitatea medicală le-a trimis procurorilor, în dosarul din pandemie care viza ”zădărnicirea combaterii bolilor”.

”În cursul lunii martie 2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost înregistrat un dosar penal, ce avea ca obiect săvârşirea infracţiunilor de «zădărnicirea combaterii bolilor» şi «abuz în serviciu» ce ar fi fost comise de presupuse persoane din conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava, printre care şi managerul Rîmbu Vasile. În cursul urmăririi penale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat mai multe adrese către Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, prin care au solicitat relaţii cu privire la aspectele care făceau obiectul cercetărilor”, au transmis procurorii.

Potrivit acestora, în 1 mai 2020, ”inculpata Mamciuc Dana-Mihaela, la solicitarea inculpatului Rîmbu Vasile şi în scopul de a-i asigura acestuia din urmă posibilitatea a-şi pregăti o strategie de apărare în vederea evitării atragerii răspunderii penale, i-ar fi transmis, printr-un intermediar, informaţii nedestinate publicităţii în posesia cărora ar fi intrat în calitate de şefă a Serviciului Juridic din cadrul unităţii medicale respective”.

”Concret, inculpata i-ar fi transmis managerului, suspendat în acea perioadă, conţinutul adreselor formulate de procurori, natura documentelor solicitate, precum şi date cu privire la poziţia exprimată de directorul medical al spitalului, în cuprinsul unui înscris destinat exclusiv organelor de urmărire penală, în care ar fi făcut referiri la persoana numitului Rîmbu Vasile”, a mai transmis DNA.

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Suceava, iar pe portalul instanţelor de judecată nu apare niciun termen stabilit în acest dosar, deşi acesta a fost înscris în 2 noiembrie 2023.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:15

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
17/03/2025 16:37

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

Cinci motive pentru care copiii ieșenilor sunt anxioși
17/03/2025 16:33

Copilăria este adesea privită ca o perioadă lipsită de griji, o vreme a descoperirilor si a fericirii pure. Cu toate acestea, multi copii trăiesc o realitate diferită, marcată de nelinisti si temeri pe ...

Cinci străzi din Copou și Sărărie vor fi modernizate
17/03/2025 13:39

Primăria municipiului Iasi anuntă reluarea lucrărilor de modernizare a cinci străzi importante din zonele Copou si Sărărie. Edilul-sef Mihai Chirica a semnat ordinul de reincepere a acestor lucrări, c ...

Jaf la drumul mare cu lemne de foc. Dosar penal pentru 60 de metri cubi de cherestea
17/03/2025 13:21

Un bărbat este cercetat penal după ce a fost depistat in trafic conducand un camion incărcat cu 60 de metri cubi de cherestea, fără documente de provenienţă, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie J ...

  Festivalul pentru elevi „Hai la teatru!”, 18 ani de magie pe scenă
17/03/2025 12:29

Una dintre primele manifestări de acest gen din Romania, Festivalul de teatru scolar „Hai la teatru!” ajunge, in 2025, la a XVIII-a lui editie. Cele două zile consacrate evenimentului, 19 si 20 ...

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași împlinește 185 de ani
17/03/2025 12:09

Pe 18 martie, Teatrul National Iasi aniversează 185 de ani de la oficializarea existentei sale prin decret domnesc. La mijlocul secolului al XIX-lea, Iasul devenise un punct central al culturii romanesti, i ...

Ce subiecte au primit elevii care au susținut proba la Limba română  în cadrul Simulării Evaluării Naționale
17/03/2025 11:52

Simularea la Evaluarea Natională 2025 a inceput, luni, cu proba la Limba romană si va fi urmată marti de cea la Matematică. Testul a inceput la ora 09:00, iar elevii au avut la dispozitie două ore pentru a ...

Piedone a confiscat câteva kilograme de aur, din Iași!
17/03/2025 09:04

 Cristian Popescu Piedone, seful ANPC, a confiscat bijuterii de 2,5 milioane de euro, a aplicat amenzi de 35.000 lei şi aşteaptă ca 8 din cei 11 vanzători de bijuterii verificaţi să vină cu clarific ...

„Adevăratul succes vine din simțirea că am făcut tot ce am putut mai bine și că am trăit în armonie cu sinele nostru”
17/03/2025 08:40

- Muzica are puterea de a transcende timpul, granitele si culturile. Ce inseamnă pentru dumneavoastră acest rol universal al muzicii? - Muzica si artele, in general, au abilitatea de a depăsi granitele ge ...

Deţinutul n-a înjungiat cu cuţitul, ci cu un cui ruginit. Spune că nu-i armă albă
17/03/2025 08:39

 Sancţionat de către judecătorul de supraveghere din Penitenciarul Iaşi, deţinutul Cătălin M. a contestat in instanţă decizia acestuia. Cea prin care, vreme de  lună, nu mai are voie să fac ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei