Vedeta din filmul „Rosetta" a murit la 43 de ani. A fost răpusă de un cancer
Dimensiune font:
Actrița belgiană Emilie Dequenne, care a devenit cunoscută la vârsta de 18 ani cu rolul principal din filmul ‘Rosetta’, care i-a adus premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes în 1999, a murit duminică seară la 43 de ani în Regiunea Pariziană din cauza unei forme rare de cancer.
Familia artistei și agentul ei de presă, Danielle Gain, au confirmat această informație. Emilie Dequenne și-a petrecut ultimele zile din viață în secția de îngrijiri paliative a Spitalului Gustave Roussy din orașul Villejuif.
Actrița belgiană a dezvăluit în octombrie 2023 că a fost diagnosticată cu un carcinom corticosuprarenal (cancer al sistemului endocrin), depistat cu două luni mai devreme și care a ținut-o de atunci departe de platourile de filmare. ‘Ce luptă înverșunată! Și pe care nu o alegi…’, a scris ea pe Instagram, în data de 4 februarie, cu ocazia Zilei internaționale de luptă împotriva cancerului.
În decembrie 2024, Emilie Dequenne a dezvăluit pentru postul de televiziune TF1 că lupta cu un cancer devenit tot mai agresiv, ceea ce însemna că ea urma să nu mai trăiască ‘atât de mult pe cât se aștepta’. Artista suferise o recidivă, după o perioadă de remisiune. Cancerul său era o tumoare malignă la una dintre glandele suprarenale, pentru care prognosticul este cu atât mai sumbru, cu cât tumoarea este mai mare.
Emilie Dequenne, născută pe 29 august 1981, s-a remarcat la vârsta de 18 ani cu rolul principal din filmul ‘Rosetta’, regizat de frații Dardenne, care i-a adus premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes în 1999. Filmul ‘Rosetta’ a câștigat atunci și trofeul Palme d’Or.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau