Inculpat pentru tentativă de omor pentru că n-a sunat la 112!
Dimensiune font:
Valentin M. din Bivolari îşi mai bătuse soţia, Petronela, şi în trecut, dar niciodată n-ajunsese în faţa justiţiei. S-a întâmplat şi asta, după chelfăneala administrată în seara de 30 iunie a.c. Bărbatul nu s-a ales cu un ordin de protecţie, nici n-a fost inculpat pentru violenţe în familie, ci pentru ceva mult mai grav, anume tentativă de omor asupra unui membru de familie. Cu toate că victima a încasat doar câţiva pumni în cap şi câteva şuturi în fund, certificatul medico-legal menţionând că Petronela a avut nevoie de 25 zile de îngrijiri medicale. Nu i-a fost afectat niciun organ vital.
S-a ajuns la o asemenea acuzaţie, tentativa de omor, din cauza totalei nepăsări a lui Valentin. Acesta şi-a lăsat consoarta să zacă în pat, în stare de semiconştienţă, vreme de două zile. Abia când a văzut că a trecut atâta timp şi femeia tot nu-şi revine, a catadicsit şi el să sune la 112.
Tocmai acest comportament l-a determinat pe procurorul de caz să solicite schimbarea încadrării juridice din violenţă în familie în tentativă de omor. Judecătorul de cameră preliminară a acceptat, a fost de acord cu cele menţionate în rechizitoriu şi, prin încheierea de ieri, a dispus începerea procesului. Cu Valentin în stare de arest preventiv. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau