Judecătorii se împotrivesc împăcării dintre doi soţi
Dimensiune font:
* în urmă cu o săptămână, a fost emis un ordin de protecţie împotriva bărbatului, doar pe baza declaraţiilor reclamantei * nu a fost depus la dosar un certificat medico-legal şi nu există mărturia vreunui martor * între timp, femeia l-a iertat şi îl vrea înapoi acasă
Acum zece zile, între soţii Aurelia şi Mihai N. din Miroslava a avut loc o ceartă puternică. Femeia a sunat la 112, la faţa locului a venit un echipaj de poliţie care a calmat spiritele. S-a întocmit un proces verbal şi, pe baza acestuia, Aurelia s-a adresat instanţei, solicitând emiterea unui ordin de protecţie împotriva lui Mihai.
Ca orice speţă de acest fel, şi plângerea Aureliei a fost soluţionată cu maximă celeritate, în doar 72 de ore. Astfel, prin sentinţa dată pe 13 octombrie a.c., s-a dispus evacuarea lui Mihai din locuinţa comună pentru o perioadă de trei luni şi obligarea acestuia de a păstra o distanţă de minim 50 metri faţă de reclamantă. Evident, i s-a interzis şi orice fel de contact cu ea.
Magistraţii au luat această decizie cu toate că Aurelia n-a depus la dosar un certificat medico-legal care să ateste agresiunile şi nici vreo mărturie a unui martor. Omul s-a conformat, şi-a luat bagajele şi a plecat chiar în cursul acelei zile.
Rămasă singură, Aurelia a fost cuprinsă de remuşcări, s-a zvârcolit în pat toată noaptea şi, după ivirea zorilor, s-a întors la Judecătoria Iaşi, unde a depus o cerere prin care a solicitat revocarea ordinului de protecţie. Îşi iertase soţul şi îl dorea acasă. A stat cu sufletul la gură până alaltăieri, dar răspunsul magistraţilor n-a fost deloc pe măsura aşteptărilor ei. „În prevederile acestui text de lege rezultă că prezenta procedură este deschisă unor persoane faţă de care ordinul de protecţie s-a instituit pe perioada de şase luni, cel de faţă având durata de trei luni. Cum această perioadă nu este nici măcar apropiată de durata maximă, instanţa va respinge ca nefondată cererea de revocare a ordinului de protecţie”. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau