Lecţia de olimpism predată pe cărbuni încinși

 

Pentru cine nu a aflat, românii sunt printre cei mai buni fizicieni din Europa. Și geografi. Performanţa a fost din nou confirmată la olimpiada internaţională la care elevii români s-au clasat pe locul al doilea în lume, cu patru medalii de aur și una de argint. La Geografie, am câștigat din nou aurul, la Olimpiada Internațională de la Paris. Pentru măcar al 12-lea an consecutiv! Oameni buni, deci ani de zile am fost fost pe podiumurile mondiale!

M-am bucurat când am aflat vestea şi i-am felicitat în gând. Merită toate aplauzele noastre fiindcă ei sunt adevăraţii ambasadori ai României. Prin ei putem demonstra că încă mai avem valoare, că putem ajunge în ziarele internaţionale şi prin performanţă, nu doar prin hoţii, corupţie şi scandaluri politice.

Ca să ajungi la aşa rezultate este nevoie de foarte multă muncă, de ambiţie, de determinare şi de voinţa de a face lucruri remarcabile. Nimeni nu câştigă medalii de aur stând degeaba şi criticându-i pe alţii. Trebuie să fii cu adevărat bun, iar olimpicii noştri sunt. La fel ca ei sunt mulţi tineri în ţară, despre care nu vorbeşte mai nimeni. Modeşti, trec neobservaţi şi doar când rup gura lumii cu rezultatele lor li se acordă câteva minute în buletinele de ştiri. În schimb, despre derbedeii şi politicienii scandalagii vorbeşte toată lumea. Asta nu este bine fiindcă aşa au ajuns să fie luate ca modele toţi maneliştii, aşa zisele fotomodele care au şi alte preocupări decât defilatul pe catwalk şi oamenii de afaceri care văd în business calea cea mai simplă de furt.

Dacă ne-am apleca mai mult asupra olimpicilor şi a elevilor care au rezultate foarte bune poate lucrurile s-ar schimba. Modul lor de viaţă şi dorinţa de a face lucrurile cât mai bine ar trebui să fie un exemplu. Ei nu-şi doresc decât să muncească şi să exceleze în domeniul ales, nu au timp de scandaluri şi de înjurături ca la uşa cortului. Nu le pasă nici de capra vecinului, nu umbla cu prostii şi-şi văd doar de ale lor. Nu se plâng de criză şi să nu credeţi că lor nu le este greu, dar au înţeles că alte cale decât munca nu există pentru a avea o viaţă mai uşoară.

Asta trebuie să învăţăm cu toţii – să lăsam bocetele deoparte, să renunţăm la lamentări şi să ne punem pe treabă că altfel vom trăi o criză eternă, fie era morală sau economică. Valoarea se învaţă şi chiar dacă ne este greu să acceptăm că poate nu ne-am născut cu nişte principii foarte solide de viaţă, este important să le învăţăm. În primul rând ne-am ajuta pe noi, apoi pe ceilalţi. Primul pas ar fi să încetăm să ne plângem, apoi să ne uităm în jur să vedem cum au făcut alţii care au reuşit. Asta dacă nu avem planurile proprii. După ce am pus la punct bilanţul personal, urmează cea mai importantă etapă – întocmirea unui plan şi respectarea lui întocmai. Demersul implică muncă şi perseverenţă, dar are şi rol terapeutic – ne ajută să uităm de criză şi să ne focusăm pe rezultate.

Dacă statul tot nu-i sprijină cine ştie ce pe olimpici, măcar ar trebui să strecoare în programele şcolare lecţiile de olimpism. Ar fi utile tuturor şi cu siguranţă ar creşte şi procentajul de promovabilitate la bacalaureat. În plus, ar face şi economie fiindcă rândurile tinerilor care fac coadă la şomaj în loc să-şi caute de muncă s-ar rări. Eu nu am auzit de nici un olimpic înscris pe listele şomerilor.

Maura Anghel