Lecţii de igienă orală pentru elevii din Gropniţa şi Româneşti
Dimensiune font:
Este vorba de activități derulate în cadrul Proiectului „Evaluarea și promovarea sănătății orale la copii cu vârsta 6-14 ani din mediul rural din județul Iași”
Direcția de Sănătate Publică Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Crucea Roşie, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea Apollonia implementează, începând din acest an școlar, proiectul „Evaluarea și promovarea sănătății orale la copii cu vârsta 6-14 ani din mediul rural din județul Iași” care are ca scop evaluarea sănătății orale a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, din mediul rural. În proiect vor fi implicate peste 300 unități de învățământ preuniversitar din mediul rural (școli cu PJ și structuri arondate). Aproximativ 36.200 elevi din mediul rural vor deveni beneficiarii direcți ai proiectului care va fi implementat cu ajutorul directorilor din școli, a profesorilor pentru învățământul primar, a profesorilor diriginți și a personalului nedidactic. „Prin acest proiect, dorim să oferim elevilor lecții privind tehnica periajului dentar corect și a unei igiene orale corespunzătoare, informații importante pentru educația sanitară și igiena alimentației. Totodată, proiectul va oferi copiilor posibilitatea de a afla despre necesitatea însușirii și adoptării unei alimentații sănătoase, precum și oportunitatea de a le fi evaluată starea de sănătate orală printr-un examen stomatologic simplu și non-invaziv. Evaluarea se va desfășura în incinta școlii, este făcută de către medici stomatologi, având consimțământul explicit al părinților sau al tutorilor legali”, spun oficialii ISJ Iaşi.
Primele activități ale proiectului au debutat la Școala Profesională Gropnița cu lecțiile de educație sanitară adresate elevilor școlii și au continuat cu examenul stomatologic al elevilor din clasele I, a II-a și a III-a. Imediat, au fost evaluați elevii din clasa pregătitoare, clasa a IV-a și clasele de gimnaziu, precum și elevii din structurile arondate Școlii Profesionale Gropnița, după care activitățile proiectului s-au derulat la Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Românești.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau