Licitație de proiectare pentru tronsonul A8 Târgu Neamț – Ungheni (73 mil. lei)
Dimensiune font:
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitația pentru actualizarea studiului de fezabilitate aferent tronsonului de autostradă Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Față de precedentele alocări și sume vehiculate, fondurile estimate a fi necesare par a fi în concordanță cu realitatea din teren: 73,4 milioane lei. Ofertele vor fi deschise pe 23 octombrie. O astfel de alocare financiară poate garanta documentații bine realizate.
Contractul cuprinde următoarele elemente:
actualizarea studiului de fezabilitate
documentația pentru obținerea autorizației de construire
realizarea proiectului tehnic de execuție a lucrărilor
publicitatea aferentă proiectului (investiția este asigurată de UE)
documentația tehnică și consultanță în cadrul elaborării cererii de finanțare
documentație tehnică pentru atribuirea contractului de execuție, pe loturi care se vor stabili după finalizarea studiului de fezabilitate
asistență tehnică pentru perioada de execuție a lucrărilor în calitate în proiectant al lucrărilor de construire a tronsonului de autostradă
De remarcat că intenția CNAIR este de a împărți tronsonul în loturi, ceea ce ar permite ca lucrările de execuție să se desfășoare simultan pe întreg sectorul de autostradă. Un efect ar fi reducerea timpului de execuție.
Sectorul Târgu Neamț – Iași – Ungheni are o lungime de 100 km, iar prezentul contract scos la licitație prevede și realizarea proiectului tehnic de execuție. Celelalte două sectoare ale A8 sunt Tg Mureș – Ditrău (92 km) și Ditrău – Tg Neamț (119 km). Lucrările de execuție vor face obiectul unei alte licitații, după ce proiectul tehnic va fi întocmit (vezi mai jos ce surse de finanțare vrea să asigure CNAIR pentru execuție).
„Cu excepția Acordului de Mediu, au fost obținute toate avizele aferente pentru toate cele trei sectoare”, se arată în caietul de sarcini.
Proiectul va avea ca sursă de finanțare fonduri europene nerambursabile – Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțare de la bugetul de stat. Finanțarea pregătirii proiectului (actualul contract scos la lictiație, n.r.) va fi realizată prin POIM 2014 – 2020. Implementarea proiectului prin POIM va depinde de finalizarea pregătirii proiectului într-un termen care să asigure posibilitatea de depunere a aplicației de finanțare în cadrul actualei perioade de programare (2023). Finanțarea pentru execuția lucrărilor se poate face prin POIM 2014 – 2023 (n+3) în cazul finalizării documentației tehnico-economice până în 2023, respectiv bugetul de stat, credite externe nerambursabile, precum și alte surse legal constituite în cazul depășirii acestui termen [extras din caietul de sarcini].
De remarcat că, anterior, în anii 2017 – 2019, CNAIR scosese sectorul Iași – Ungheni din licitațiile lansate . Prin noua licitație, se revine la întreg sectorul – acest lucru este important întrucât partea Iași – Ungheni funcționează și ca o variantă ocolitoare a municipiului Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau