Lista evenimentelor organizate cu ocazia Sărbătorilor Iașului 2021
Dimensiune font:
Pe 5 octombrie vor începe oficial Sărbătorile Iașului 2021. De la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva la târgurile din centrul orașului, dar și alte evenimente culturale, municipalitatea a stabilit calendarul oficial al acestora.
Evenimentele religioase din cadrul Sărbătorilor lașului se vor desfășura între 5 și 17 octombrie 2021. Masa pelerinilor va avea loc în data de 14 octombrie 2021, la fosta Cantină de Ajutor Social.
Între 9 și 10 octombrie se va desfășura Festivalul folcloric internațional „Trandafir de la Moldova”. În cursul lunii octombrie se va desfășura și un concert de muzică psaltică „Byzantion cântă pelerinilor”.
În perioada 11-17 octombrie 2021 vor avea loc evenimentele legate de târgul de toamnă din cadrul Sărbătorilor Iașului 2021. Acest târg se va desfășura la Hala Centrală, pe Esplanada Costache Negri- Aleea cu castani, dar și pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe strada l.C. Brătianu, dar și în Piața Unirii din municipiul Iași.
Tot între 11 și 17 octombrie va avea loc Sărbătoarea Vinului (Parcările din jurul Halei Centrale). De asemenea, între 11 și 17 octombrie 2021 va fi deschis parcul de distracții la Ștrandul Municipal.
Din programul Sărbătorilor Iașului 2021 nu vor lipsi concertele și focul de artificii de la Palatul Culturii, acestea fiind programate în perioada 15-17 octombrie 2021.
De ziua Armatei (25 octombrie), va fi organizată o conferință despre prezența NATO timp de două decenii în Afganistan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau