Locuințele ieșenilor, încălzite exclusiv pe bază de gaze naturale
Dimensiune font:
Consilierii locali au aprobat în unanimitate, vineri, indicatorii tehnico-economici, devizul general și documentația tehnico-economică în vederea trecerii CET II Holboca de pe combustibil solid, respectiv huilă, pe gaze naturale.
Aceasta se va face prin instalarea unui grupuri de cogenerare (CHP) noi de tip H2 ready, investiție în valoare de 209,5 milioane de lei fără TVA, din care 64,6 milioane de lei reprezintă lucrările de cosntrucții –montaj, cu o durată estimată de realizare de 30 de luni și un grafic anual de eșalonare a finanțării. „Utilizarea unei instalații de cogenerare de înaltă eficiență pe gaze naturale, flexibilă, va permite adoptarea utilizării în viitorul apropiat a hidrogenului produs din resurse energetice regenerabile (hidrogen verde), pe întreaga durată de viață a grupurilor energetice fiind asigurată o emisie specifică a gazelor de seră raportată la energia utilă (electrică și termică) sub pragul de 250gCO2/KWh”, se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre.
În document se precizează că în total urmează să fie instalate 8 motoare cu ardere internă care vor funcționa pe bază de gaz metan, fiecare dintre ele cu o capacitatea termică de 3,52 MWt și o capacitatea electrică de 3,35 Mwe, care vor conduce în final la reducerea emisiilor poluante cu impact asupra sănătății locuitorilor.
Tot în ședința de vineri, consilierii locali au aprobat, printre altele, reactualizarea hărților de zgomot ale Iașului, conform studiului elaborat de firma Enviro Consult comandat de Primărie, amplasarea unui număr de 5 stații multifuncționale de reparații biciclete (stații self-service) în municipiu, în Parcul „Regina Maria”, Parcul „Piața Independenței”, Parcul „Verde” Târgușor – Copou, CUG 1 și respectiv Piața Voievozilor, de către Asociația Outventure în cadrul Programului pentru implicare și inovare civică (PIIC) dezvoltat de Asociația „Civica”, în valoare de 27.970 de lei, precum și programul ediției din acest an a „Sărbătorilor Iașului”, pentru care municipalitatea a alocat de la bugetul local suma de un milion de lei. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau