Lucrări în forță la ruta alternativă Suceava-Botoșani
Dimensiune font:
Artera va funcționa ca o șosea de centură * la finalul lucrărilor, șoferii vor ocoli traficul aglomerat din Burdujeni și de pe Calea Unirii către centrul Sucevei
Tronsonul al doilea al rutei alternative Suceava-Botoșani este în curs de finalizare, după cum a anunțat primarul Ion Lungu la conferința de presă de ieri. Artera are o lungime de 2.142 metri, din care cel mai important obiectiv este viaductul peste calea ferată în lungime de 1.015 metri. „Ne-a fost alocată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny suma de 43 de milioane de lei și am decis să finanțăm parțial din banii de la guvern viaductul de peste calea ferată”, a spus Ion Lungu. Valoarea actualizată pentru realizarea viaductului se ridică la 71.022.234,50 lei, sumă pentru care se vor asigura de la bugetul de stat 43.000.000 lei, iar de la bugetul local 28.022. 234,5 lei. „În paralel vom finanța din surse proprii, diferența de finalizare a întregului tronson cu porțiunea cuprinsă între Podul Unirii și viaduct și ultima porțiune după viaduct, cu ieșire în DN 29, unde va fi realizat un sens giratoriu. Durata de finalizare a ultimului tronson a fost estimată la 36 de luni”, a mai declarat Ion Lungu. Potrivit primarului, valoarea actualizată a proiectului depus la ministerul dezvoltării este de 96.084. 406,44 lei respectiv 19.525.382 de euro. Ruta alternativă va funcționa ca o șosea de centură. În acest fel, se va ocoli traficul aglomerat din Burdujeni și de pe Calea Unirii, către centrul municipiului Suceava. Noua șosea va pleca din drumul european E 58, din dreptul fostei societăți Avicola Plopeni, unde se speră să fie amenajat un sens giratoriu, și va continua pe strada Mirăuți până în intersecția semaforizată din dreptul vechii Curți Domnești. Municipalitatea suceveană a modernizat un prim lot, cel din centrul orașului, iar în prezent se lucrează la lotul II.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau