Lumea din labirint. Povești din lumea autismului
Dimensiune font:
Ce-ai spune dacă într-o zi te-ai bloca într-un labirint? Ce-i simți, ce-ai gândi, cum ai respira? Ș cum ar fi dacă acel labirint ar dobândi dimensiuni imense și ți-ar cuprinde întreaga existență? Ca și cum ai trăi sub un clopot de sticlă în care, din când în când ori atunci când nu te aștepți cineva izbește cu un barosn?
Sunetele îți sparg timpanele, creierul pare că se sparge în fărâme, iar inima, cusută de pe urma multor răni, stă să explodeze. Nu e plăcut deloc, dar imaginează-ți că ai putea trăi mereu o astfel de viață, așa cum o au copii, tinerii și adulții cu autism. Pentru a conștienza acest lucru și pentru a atrage atenția asupra problemelor copiilor cu autism, Asociația „Zbor de fluturi” a lansat un proiect inedit – un labirint senzorial ce poate fi explorat în mod gratuit de către toți ieșenii duminică, 5 februarie 2023, în zona Atrium – Palas.
Una dintre activitățile principale ale proiectului „Labirintul relațiilor în lumea autismului” este experimentarea acestui labirint senzorial prin care persoanele neurotipice își pot exersa empatia și pot înțelege într-un mod mai profund stările și senzațiile pe care le trăiesc persoanele din spectrul autist.
„Încurajarea relațiilor mai sănătoase între copii, deprinderea de abilități sociale, o interacțiune autentică între persoanele neurotipice cu cele din spectrul autist sunt obiective atinse în cadrul proiectului asociației”, au spus oficialii asociației.
Duminică, în intervalul orar 10 – 21 terapeuții și voluntarii Asociației Zbor de Fluturi vor fi alături de ieșenii care vor dori să construiască o punte de legătură cu copiii din spectrul autist, astfel să maximizeze șansele de integrare a persoanelor atipice în comunitate.
Proiectul „Labirintul relațiilor în lumea autismului” este derulat de Asociația Zbor de Fluturi și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau