Mai mulţi bani pentru sportul ieşean

2bani sport

Dimensiune font:

| 10-02-2022 00:00

Un amendament propus de grupul consilierilor PSD din Consiliul Local prevede mărirea la 15 milioane de lei a banilor alocaţi de la bugetul local către susţinerea sportului ieşean * alţi 30.000 de euro proveniţi din alt capitol bugetar ar urma să ajungă la sportivii de renume ai oraşului * tot 30.000 de euro ar urma să fie alocaţi pentru organizarea la Iaşi a Centurii Moldovei la box

În proiectul de buget pentru anul 2022, executivul Primăriei a alocat suma de 10 milioane de lei pentru grupările sportive din oraş. Cifra a fost considerată insuficientă de către unii consilieri, mai ales că cea mai mare parte din bani urmau să se îndrepte către  susţinerea echipei de fotbal. „Trebuie să avem în vedere și celelalte discipline colective, precum rugby-ul XV, handbalul feminin și masculin și baschetul masculin, și să stabilim foarte clar care este abordarea de direcționare a banilor publici pentru fiecare ramură sportivă în parte, fără să uităm de cele individuale”, a declarat anterior Bogdan Crucianu, secretarul Comisiei de Tineret și Sport, cel care a inițiat proiectul prin care echipa de rugby XV de la CS Politehnica Iași a putut fi reînființată în 2021 și cel care a propus proiectul prin care judoka Vlăduț Simionescu, de la CS Politehnica Iași, a primit un consistent sprijin financiar înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Nu au fost uitaţi practicanţii de sporturi individuale

Un prim pas pentru majorarea acestui buget a fost făcut în cadrul şedinţei reunite a comisiililor din cadrul Consiliului Local. „A fost depus un  amendament prin care suma aloicată sportului ar urma să fie de 15 milioane de lei. Din aceşti bani, 3,2 milioane urmează să fie alocaţi clubului CSM 2020, pentru cele patru secţii  - handbal feminin, şah şi eSports (2) -  dintre care secţiile de eSports ar urma să beneficieze de 2,2 milioane lei. Prin urmare, rămân 11,8 milioane lei pentru celelalte sporturi. Rugby-ul masculin va beneficia de un milion de lei, iar sportul juvenil de 200.000 lei, restul, probabil, urmând a reveni fotbalului. Însă am reuşit să atragem şi alte fonduri pentru sport din alocările pe alte capitole bugetare. De exemplu, cu 30.000 de euro din capitolul Evenimente ar urma să fie finanţată organizarea la Iaşi a Centurii Moldovei. Alţi 30.000 de euro proveniţi de la Ambasadorii Iaşului vor ajuta 10 sportivi ieşeni, cei mai titraţi, să se pregătească în condiţii mult mai bune, nu doar Vlăduţ Simionescu sau Andreea Verdeş”, ne-a declarat Mihai Liviu Gavril, consilier PSD.  

Seperat de acest amendament, social-democraţii ieşeni au formulat amendamente vizânbd îmbunăţirea infrastructurii sportive. Aceştia propun alocarea de fonduri pentreu realizarea a două terenuri cu iarbă naturală, unul pentru 10+1 jucători, altul pentru 8+1 jucători, ambele în Baza de pe Abator (Tineretului). UN alt amendament vizează alocarea de bani pentru refcerea vestiarelor la stadioanele Tineretului şi Tepro. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Polițiștii au scos din trafic 4 conducători auto
15/01/2025 19:49

La data de 13 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iasi au actionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, in special a celor produse pe fondul nerespectării regulilor privind acordarea prio ...

Sindicaliştii de la Complexul Muzeal Naţional Iaşi au protestat la locul de muncă
15/01/2025 19:46

La Palatul Culturii, Ziua Culturii Naţionale a fost sărbătorită intr-un mod atipic. Aproape o sută de sindicalişti din Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi şi-au pus banderole albe la b ...

Ieșenii s-au adunat la Teiul lui Eminescu
15/01/2025 19:45

* „Cultura romanească, simbolurile noastre strămosesti trebuie cultivate peste timp. Nu vrem să vorbim despre trecut, pentru că despre Eminescu si cultură nu poti să vorbesti la trecut, ci doar la p ...

Probă de desen tehnic pentru cei care doresc să devină arhitecţi
15/01/2025 19:44

* la admiterea in anul universitar 2025-2026 de la TUIASI candidaţii depun singur dosar şi se pot inscrie la trei facultăţi * inscrierea la cele 11 facultăţi se face pe baza unor criterii bazate, in princ ...

Dezastru la simularea Evaluării Naționale, în județ - Opt din zece elevi au luat note sub 5 la Matematică!
15/01/2025 16:33

La simularea Evaluării Naţionale organizată in luna decembrie de Inspectoratul Şcolar Judetean Iasi, 80,3% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au luat note sub 5 la Matematică, iar 54% dintre ...

  Abandonul școlar, combătut cu programul „Masa caldă”
15/01/2025 14:34

Într-un peisaj educational marcat de provocări diverse, programul „Masa caldă” se conturează ca o solutie eficientă pentru reducerea abandonului scolar. Initiat cu scopul de a sprijini ele ...

Câștigătorii Galei Premiilor Naționale „Eminescu
15/01/2025 10:08

La Teatrul Mihai Eminescu din Botosani a avut loc aseară Gala Culturii Nationale. În cadrul evenimentului au fost acordate trei distinctii. Premiul National pentru traducere din literatura romană ...

S-a furat sistemul de evacuare a apelor pluviale al Variantei Ocolitoare Bârlad/ 49 m de țeavă sustrași de la pasajul aflat în lucru
15/01/2025 09:28

Hotii au sustras sistemul de evacuare a apelor pluviale a Variantei Ocolitoare Barlad. Compania de Administrare a Infrastructura Rutiere a anuntat, marti, evenimentul nedorit, petrecut pe 11-13 ianuarie 2025. I ...

Incendiu la Depozitul de colete Sameday, din Miroslava
15/01/2025 08:54

Un depozit al unei firme de curierat, aflat in satul Brătuleni, comuna Miroslava, a fostcuprins de flăcări, in această dimineată. „Forte si mijloace de interventie din cadrul Detasamentului 1 de Pom ...

Spărgătorul a ţâşnit din W.C., apoi a furat bomboanele şi parfumurile victimei
15/01/2025 07:59

 Intra pe geam, ţaşnea din W.C., pătrundea in celelalte incăperi, inşfăca la repezeală ce-i pica la indemană, lucruri de volum mic, să incapă uşor in buzunare, să nu bată la ochi, apoi ieşea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei