Managerul Spitalului de Boli Infecţioase cere impunerea unui nou lockdown
Dimensiune font:
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase cere impunerea unui nou lockdown, de cel puţin două săptămâni, şi obligativitatea vaccinării unor anumite categorii profesionale.
"În fiecare zi externăm pacienţi, dar din nefericire locul acestora este imediat ocupat de persoane care necesită internare, îngrijire de specialitate şi de cele mai multe ori suport maxim din punct de vedere al oxigenului. Din punctul meu de vedere este momentul iniţierii unui nou lockdown de cel puţin două săptămâni, acest lucru fiind dublat de obligativitatea vaccinării unor categorii profesionale, cum ar fi cadrele medicale, cadrele didactice, dar şi alte categorii profesionale care sunt expuse riscului şi contactului interuman prelungit. Cu riscul oprobiului, consider ca aceste măsuri fiind oportune, mai ales că văd disperarea din ochii pacienţilor, oboseala fizică şi psihică a colegilor mei", a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr Florin Roşu.
Totodată, managerul Spitalului de Boli Infecţioase recomandă intensificarea campaniei de vaccinare.
„Nu este târziu să ne vaccinăm nici acum. Efectele le vom vedea peste o lună, când datorită creşterii ratei de vaccinare numărul pacienţilor cu forme severe şi care necesită internare va intra pe o fază de platou, urmată de o scădere treptată", a precizat dr. Florin Roşu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau