Mandate de arestare pentru doi tineri criminali din Botoșani
Dimensiune font:
Magistraţii Tribunalului Botoşani au emis, sâmbătă seară, mandate de arestare preventivă pe numele celor doi tineri din localitatea Tudora care în noaptea de joi spre vineri au ucis un bărbat de 63 de ani.
Tinerii de 22 şi, respectiv, 28 de ani au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor.
"Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. În baza art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală, art. 223 alin.2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Niţă Dumitru-Narcis şi Şuleriu Ioan, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art.188 alin.1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 1 ianuarie 2022 şi până la data de 30 ianuarie 2022, inclusiv", potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro.
Potrivit poliţiştilor, omorul a fost comis după o divergenţă pe care cei doi tineri ar fi avut-o cu victima într-un bar din localitate.
"Din verificări a reieşit faptul că, în seara de 30 decembrie 2021, cei doi, în timp ce se aflau într-un bar din localitate, ar fi avut un conflict verbal cu victima, după care ar fi lovit- o cu palma în zona feţei, ceea ce a condus la evacuarea acestora din local. Ulterior, cei doi tineri ar fi urmărit victima pe drumul spre locuinţă, şi, ajungând-o din urmă, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect din lemn şi apoi cu picioarele, în zona capului", a afirmat Nenişcu.
Victima a fost găsită decedată pe marginea drumului. În urma primelor verificări a fost dispusă efectuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, însă, ulterior, cercetările au fost declinate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau