Medicii ieșeni, pregătiți pentru al cincilea val pandemic
Dimensiune font:
* isteria provocată de apariția noii tulpini Omicron nu a ajuns la Iași * Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Paracheva”, dr. Florin Roșu spune că trebuie să ne concentrăm pe varianta Delta, care este dominantă, iar până la finalizarea studiilor ar fi hazardant să se facă predicții epidemiologice * mai mult, acesta a precizat că unitatea medicală pe care o conduce este pregătită pentru toate scenariile
Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași este pregătit de al cincilea val pandemic. Managerul unității, dr. Florin Roșu, spune că sunt strategii făcute și pentru cazul în care vor fi puțini pacienți, dar și pentru cazul în care numărul de infectări și implicit de pacienți ar fi mare. Mai mult, acesta a spus că este devreme să se facă predicții pe baza noii tulpini apărute, Omicron, cât sunt încă studiile în desfășurare. „Despre noua tulpină Omicron sunt mai multe studii în desfășurare nișate pe diferite caracteristici virale. Din cauza faptului că există puține cazuri, iar în proporție covârșitoare la persoane tinere, fără comorbidități, până la finalizarea studiilor ar fi hazardant să facem predicții epidemiologice. Așa cum am procedat și până acum, în celelalte perioade de creștere a numărului de îmbolnăviri, avem strategii pregătite pentru ambele scenarii: dacă ne vom confrunta cu număr mare sau mai mic de pacienți și care vor pune sau nu presiune importantă pe sistemul de sănătate”, a declarat dr. Florin Roșu.
Acesta a mai spus că atenția trebuie îndreptată în continuare spre tulpina Delta care face multe victime și la care vaccinul funcționează. În acest sens, medicul a precizat că trebuie să continue campania de vaccinare anti COVID-19. „În continuare, atât în România cât și în restul Europei tulpina dominantă este tulpina Delta, asupra căreia vaccinurile actuale sunt active, de aceea campania de vaccinare trebuie să continue. Sistemul imunitar este unul complex, nefiind format în exclusivitate din anticorpi, iar vaccinul îl stimulează într-un mod pozitiv. Până în momentul de față, la nivelul Iașului nu avem nici o suspiciune de infectare cu noua tulpină, în schimb suntem vigilenți, Spitalul Clinic de Boli Infectioase Sf. Parascheva fiind centru regional de screening COVID-19, având capacitatea de identificare a mutațiilor virale, de a ridica suspiciunea de infectare cu un anumit tip de tulpină, urmată de confirmare prin secvențiere la Institutul Matei Balș”, a mai declarat managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, dr. Florin Roșu.
Pentru protecția în fața noii tulpini și nu numai, medicul recomandă purtareea măștii de protecție inclusiv în spațiile deschise, evitarea zonelor intens populate sau circulate și vaccinarea cu schema completă. Oana POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau