Mihai Chirica desfiinţarea Depoului Gară: o licitaţie de un milion de lei
Dimensiune font:
Primăria demarează modernizarea depoului din capăt Dacia
Primăria a semnat contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate aferent proiectului de modernizare a depoului CTP din Dacia. Contractul a fost încheiat cu singurul ofertant la licitaţie, respectiv asocierea Ray Consulting (Craiova) – Smart City Development (Bucureşti). Documentaţia tehnică trebuie realizată în maximum 4 luni. Contractul are o valoare de aproape un milion de lei, inclusiv TVA.
Licitaţia de proiectare şi execuţie poate fi lansată imediat după întocmirea studiului, întrucât Primăria are asigurată o finanţare de 13,5 milioane euro pentru lucrări, dintr-un credit contractat la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). „Prin acest proiect dorim să ducem în depoul din Dacia tot transportul pe şină, în special cele 32 de tramvaie noi achiziţionate cu fonduri europene, şi tot parcul auto electric, anume cele 44 de autobuze aflate în curs de achiziţie. Acesta ar fi un pas important pentru desfiinţarea depoului CTP din zona Gării”, a declarat primarul Mihai Chirica. În locul depoului de la Gară, intenţia municipalităţii este de a amenaja un parc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau