Minune la Iași: niciun caz de gripă!
Dimensiune font:
Statistica celor de la DSP Iaşi este surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât tot specialiştii direcţiei au considerat că 87.573 de ieşeni prezintă risc ridicat de îmbolnăvire * de altfel, pe aceste considerenete, în Iaşi au fost repartizate 77.645 doze de vaccin antigripal
Conform ultimelor date centralizate, de la începutul lunii octombrie și până astăzi, în judeţul Iaşi s-au vaccinat împotriva gripei 50.308 de persoane, cu 3.609 mai multe față de saptămâna anterioară, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Pentru sezonul rece 2022-2023, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iași a catagrafiat 87.573 de persoane considerate cu risc ridicat de îmbolnăvire și care doresc să se vaccineze antigripal. De altfel, 77.645 doze de vaccin antigripal au fost repartizate până în prezent Direcției de Sănătate Publică Iaşi, însă cu toate acestea, până în prezent, în judeţul Iaşi nu s-au înregistrat cazuri de gripă.
În ceea ce priveşte numărul de infecţiilor respiratorii acute este în scădere faţă de săptămâna trecută.
Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, în săptămâna 24 – 30 octombrie, s-au înregistrat 4.696 de cazuri de infecții respiratorii acute, în scădere faţă de săptămâna anterioară, din care 3.867 infecții virale ale căilor respiratorii superioare și 829 de pneumonii. Astfel, potrivit raportărilor, în săptămâna mai sus menționată s-au înregistrat cu 15,53% mai puţine cazuri de infecţii respiratorii față de săptămâna 17 – 23 octombrie. De asemenea, în săptămâna 24 – 30 octombrie au fost raportate 187 de internări (cu 18 mai multe față de saptămâna anterioară), după cum urmează: infecţii virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 103 internări şi, respectiv, pneumonii – 84 de internări, informeaă, într-un comunicat, DSP Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau