Municipalitatea ieşeană continuă lucrările de reabilitare și consolidare a casei General Henri Berthelot
Dimensiune font:
Intervențiile au început în anul 2019, dar pe parcursul execuției lucrărilor s-au constatat mai multe probleme ale structurii de rezistență a clădirii, cât și la elementele decorative și detaliile de arhitectură. În consecință, valoarea totală a obiectivului de investiții a fost actualizată anul trecut la 10,2 milioane de lei. Dincolo de costuri, important este ca monumentul să își recapete strălucirea și să fie redat circuitului cultural și turistic al orașului nostru!
Consolidarea și reabilitarea Casei Berthelot se află pe lista celor șapte proiecte incluse în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași care au fost cofinanțate de Guvernul României. Monument istoric construit la începutul secolului trecut, imobilul este ridicat în stil eclectic cu elemente neoclasice, dar preponderent baroce. Clădirea l-a găzduit pe generalul Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii Franceze în România în timpul primului Război Mondial.
Clădirea a suportat nenumărate seisme, peste 30 cu magnitudini estimate la peste 6 grade și intensitate apreciată ca foarte puternică. În 1964, imobilul a fost modificat, încăperile fiind recompartimentate pentru a avea destinaţia de locuinţe sociale. Lucrările au putut începe abia după relocarea chiriașilor, lucru care a întâmpinat unele blocaje. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau