Muzeu dedicat unui artist din Botoșani care și-a realizat opera fără a avea mâini
Dimensiune font:
Un muzeu dedicat artistului Constantin Dracsin, singurul poet, scriitor şi grafician român a cărui operă a fost realizată fără mâini, a fost deschis la Botoşani, într-un spaţiu privat aparţinând omului de afaceri Gheorghe Iavorenciuc.
Tablourile, cărţile şi o parte din poeziile în ciornă ale lui Constantin Dracsin fac parte dintr-o colecţie specială care i-a fost oferită lui Gheorghe Iavorenciuc chiar de artistul care la vârsta de nouă ani a rămas fără mâini, ca urmare a unei poliomielite de care a suferit.
Dracsin a scris şi desenat cu creionul ţinut între dinţi, lucrările sale fiind apreciate de comunitatea culturală din România şi din străinătate.
„Constantin Dracsin reprezintă un reper în comportamentul uman pe pământul acesta. Este un model. El a făcut totul cu ce nu a avut. El nu a avut mâini şi a pictat, a făcut grafică cu dinţii. De la nouă ani, Dumnezeu i-a luat mâinile din cauza poliomielitei şi atunci el s-a căţărat pe propria sa persoană şi a ieşit din interiorul lui şi a început să lucreze. A început să scrie, a făcut mii şi mii de lucrări de grafică. Lucrările lui sunt făcute cu multă, multă trudă. Zile întregi stătea să pună punctele şi liniuţele ca să îşi exprime ideile. Este un om extraordinar, ca om care luptă cu incapacităţile sale”, a afirmat Iavorenciuc.
Colecţia cuprinde 134 de lucrări ale lui Constantin Dracsin, dar şi volumele sale de poezii.
Constantin Dracsin s-a născut pe 20 iulie 1940 în localitatea Draxini din comuna Băluşeni din judeţul Botoşani. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti.
A publicat şase cărţi: „Poezii” (1981), „Singurătatea Sâmburelui” (1984), „Lacul septentrion” (1985), „Zborul” (1995), „Athosul de sub imaginaţii” şi „Ochii şi omătul cerului” (1997).
De asemenea, a avut mai multe expoziţii personale de grafică, dintre care patru la Botoşani, în 1985, 1987, 1988 şi 1989, una la Iaşi, în 1988, una la Bucureşti, în 1990, şi una la Essen (Germania), în 1991. Totodată, lucrările sale sunt prezente în colecţii particulare din ţară şi din străinătate.
Constantin Dracsin s-a stins din viaţă pe 7 ianuarie 1999.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau