Număr record de intervenţii ale pompierilor: 283 acţiuni în 72 de ore
Dimensiune font:
Pentru pompierii ieşeni, weekendul recent încheiat a fost unul de coşmar. La fel şi începutul de săptămână. În total, în acest interval au fost înregistrate 283 de intervenţii, record absolut pentru ultimii ani. Incendii n-au fost multe, doar 13, şi n-au pus foarte mari probleme. Doar trei dintre ele au fost mai periculoase. Cel din dimineaţa de vineri, de la Totoeşti, comuna Erbiceni, unde a luat foc un depozit de furaje. Au ars aproximativ două tone de ierburi uscate şi, din primele cercetări, se pare că totul a plecat de la un reşou lăsat nesupravegheat.
În aceeaşi zi, câteva ore mai târziu, etajul al treilea al unei clădiri de birouri din Leţcani a fost evacuat în mare urgenţă, cei şase angajaţi părăsind în fugă clădirea. Au ars aproximativ 510 kg de materiale textile şi mobilierul din încăperea incendiată, precum şi bunurile personale ale lucrătorilor. S-au degradat tencuiala şi zugrăveala pereţilor interiori, tavanul fals, tâmplăria din aluminiu şi instalaţia electrică din încăpere. Se pare că totul a pornit de la un scurt circuit.
Al treilea incendiu însemnat s-a produs sâmbătă dimineaţă, în localitatea Tătăruşi. A explodat o butelie şi, până la intervenţia pompierilor, arseseră deja 100 kg de materiale textile şi mai multe piese de mobilier.
Mult mai multe au fost misiunile legate de pandemie. 61 dintre acestea au avut rol de informare preventivă, pompierii popularizând măsurile ce trebuiesc respectate de către populaţie. S-au executat 87 misiuni de recunoaştere în vederea constatării eventualelor nereguli organizatorice la secţiile ATI din spitalele judeţului, au fost efectuate 15 acţiuni de decontaminare a autospecialelor, iar şapte pacienţi confirmaţi pozitiv au fost transportaţi de urgenţă la spital.
Pompierii ieşeni au fost siliţi de împrejurări să intervină pentru deblocarea a cinci uşi de acces, iar în noaptea de duminică spre luni au avut parte de o aventură inedită, chinuindu-se ceva timp pentru a salva doi câini maidanezi care se blocaseră între un gard şi un zid pe şoseaua Păcurari. Patrupedele schelălaiau infernal, deranjând somnul celor ce locuiesc în zonă. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau