O șansă pentru cei care nu au intrat la UMF
Dimensiune font:
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) mai oferă o şansă candidaţilor care au luat notă de trecere la examenul de admitere la una dintre cele 4 facultăţi ale instituţiei de învăţământ superior, dar nu au avut o notă suficient de mare ca să prindă locul dorit, la taxă sau la buget.
Astfel, aceştia pot să depună o cerere de redistribuire, dacă după confirmarea locului nu au fost admişi la opţiunea principală. Ce înseamnă acest lucru? Că absolvenţii care au vrut să intre la Medicină, spre exemplu, pot să depună o solicitare de redistribuire la Asistenţă medicală generală sau Nutriţie şi dietetică. Cei de la Medicină Dentară, pot opta pentru Tehnică dentară sau Asistenţă de profilaţie stomatologică.
La Farmacie se poate opta pentru Farmacie şi Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic, în timp ce pentru Bioinginerie Medicală au mai rămas locuri la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare. Practic, condiţia de bază este ca tipul examenului de admitere să fie la fel sau mai complex (să aibă două discipline, spre exemplu), faţă de specializarea pentru care se optează la redistribuire.
Solicitările se pot face până pe data de 5 august, pe siteul UMF fiind disponibile câte o adresă de email, de principiu cea a decanatului, pentru fiecare facultate în parte. În această perioadă la UMF a avut loc etapa confirmării locurilor, iar pe siteul universităţii au fost publicate listele cu toţi cei eligibili să solicite această redistribuire, urmând a fi clasificaţi pe locurile de la buget sau taxă rămase disponibile, în funcţie de notele obţinute la test sau prin departajare, cu media de la examenul de bacalaureat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau