O familie din Ucraina a încercat să intre în România cu 1,6 milioane de dolari
Dimensiune font:
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, doi ucraineni, soţi şi soţie, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa cu un autoturism înmatriculat în Ucraina, iar în maşină au fost descoperiţi banii nedeclaraţi, dar şi alte bunuri de valoare.
"În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra vehiculului. În urma verificărilor, au fost descoperite în bagajele din autoturism mai multe bunuri, nouă ceasuri diferite mărci, bijuterii, 24 genţi inscripţionate cu denumiri ale unor firme recunoscute şi sume în valută nedeclarate, peste 1,6 milioane dolari şi peste 50.000 euro", se arată în comunicatul de presă transmis de ITPF.
Poliţiştii de frontieră au sesizat procurorii vasluieni cu privire la acest caz, bunurile şi sumele în valută fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau