Opt copii au rămas fără acoperiş deasupra capului

2preotul

Dimensiune font:

| 02-08-2022 10:30

 

Tragedie fără margini în cazul unei familii cu opt copii din județul Iași. În urma unui incendiu produs din cauza unui scurt circuit, familia a rămas fără casă. Pentru că nu își puteau crește copiii sub cerul liber, Costel și Claudia au luat decizia de a se muta într-un chioșc vechi, care a funcționat acum mult timp ca magazin alimentar.

De situația acestei familii se ocupă părintele Dan Damaschin, care vrea să le construiască celor zece o casă pentru a duce o viață normală. „În fața focului nu poți face nimic. Privești neputincios cum în câteva clipe îți transformă toate lucrurile adunate în timp, greu, într-o cenușă pe care o scurmă găinile. Te uiți cum pompierii îți smulg acoperișul, căutând cele mai ascunse locuri în care s-ar putea cuibări cărbuni încinși, unde răul mocnește și riscă să izbucnească iar cu forță.Asta au simțit joi și membrii unei familii din județul Iași. Un scurt-circuit a provocat o scânteie, iar de la acea scânteie până la dezastru a fost doar un pas. Din căsuța în care se adăposteau zece suflete au rămas doar zidurile”, a spus părintele Dan Damaschin.

Familia nu era una înstărită, dar cei doi părinți, Costel și Claudia, și cei opt copii, toți minori, aveau un acoperiș deasupra capului, un loc bun pe care îl numeau „acasă”. Acolo își duceau traiul destul de greu, mezinul, care are abia un an de viață, fiind născut cu handicap grav. Erau în grija Asociației „Glasul Vieții” de mai mult timp. Primeau periodic alimente, lapte praf, scutece, haine. Copiii, Nicolas (1 an), Maria (2 ani), Mario (4 ani), Ianis (6 ani), David (9 ani), Alexandru (13 ani), Ștefan (15 ani) și Cătălin (17 ani), sunt incluși și în proiectul nostru de suflet, „Grăuntele de muștar”. Adică vor fi ajutați să meargă la școală. Dar acum au nevoie de mult mai mult. Au nevoie de o casă. „Când ești pe cont propriu, mai găsești soluții de compromis. Dar unde pleci și ce faci cu un bebeluș bolnav în brațe și cu alți șapte prunci care privesc la tine ca la icoană, sperând că ceea ce văd înaintea lor e doar o scenă dintr-un film, doar un vis urât? Lacrimile de pe obrajii lor nu au putut stinge vâlvătaia, nu au putut da timpul înapoi, nu au putut schimba situația. Printr-o răsucire bruscă a sorții toți cei zece au rămas fără acte, fără haine, fără hrană și fără adăpost. Au nevoie de sprijin! Au nevoie de o casă până la iarnă. Temporar, stau într-un chioșc vechi ce a fost magazin alimentar. Să ne unim pentru a-i ajuta”, a mai spus părintele Damaschin.

Anul acesta, 10.228 de copii nevoiași, beneficiari ai programului Grăunțe de muștar , vor putea merge la școală. „În cele două săptămâni de postire avem șansa să devenim adevărați creștini, renunțând la slăbiciuni, pofte, desfătări și patimi, înmulțind rugăciunea și Harul Sfintelor Taine și, nu în ultimul rând, semănând bucurie și speranță prin milostenie față de cei îndurerați și lipsiți. Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi”, a conchis părintele. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Tragedie în Bacău: un bărbat găsit carbonizat într-o casă cuprinsă de flăcări
13/11/2024 08:53

Un bărbat a fost găsit, marţi, carbonizat intr-o casă din localitatea Motoşeni, in urma izbucnirii unui incendiu, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău. Potrivit s ...

Primăria cere ajutorul Guvernului pentru plata agentului termic
13/11/2024 08:09

* „Este o provocare foarte mare pentru municipalitate, cu atat mai mult cu cat nici in acest an nu am primit niciun leu de la Guvern pentru a acoperi măcar o parte din costul gazelor. Sunt surprins in mo ...

„Epidemie de miopie” în rândul tinerilor ieșeni
13/11/2024 08:08

În ultimii ani, numărul cazurilor de miopie in randul copiilor a crescut considerabil, sustin specialistii. Conform cadrelor medicale, tinerii au tot mai des probleme cu vederea din cauza faptului că pe ...

Grevă la Arhivele Naționale
13/11/2024 08:07

 Angajaţii de la Arhivele Naţionale sunt in grevă. Demersul lor este susţinut de Sindicatul Angajaţilor Academiei Romane, filiala Iaşi. Ei protestează faţă de inechităţile salariale din sistem, ...

Inima studenților ieșeni de la UMF a făcut senzație în Japonia!
13/11/2024 08:06

Echipa MAVIS Artificial Heart a Universitătii de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi a castigat, pentru al doilea an consecutiv, premiul „The most advanced design” in final ...

Primarul Mihai Chirica acuză Guvernul că nu a alocat bani municipalității ieșene pentru a acoperi măcar parţial costul gazelor / Primăria Iași a început furnizarea agentului termic la mijlocul lunii octombrie
12/11/2024 21:46

 Primarul municipiului Iaşi, liberalul Mihai Chirica, anunţă că furnizarea agentului termic a inceput la mijlocul lunii octombrie şi că preţurile gigacaloriei nu au mai fost modificate din 2019. El ...

Tinerii ieșeni, afectați de burnout. Prețul ascuns al ambiției
12/11/2024 16:59

Într-o lume care pare să accelereze cu fiecare zi ce trece, angajatii din diverse domenii resimt intens efectele unei culturi economice moderne ce glorifică productivitatea constantă si rezultate la fo ...

Inteligența artificială ar putea schimba radical domeniul chirurgiei cardiovasculare
12/11/2024 15:49

În cadrul intalnirii anuale a Societătii Euro-Asiatice de Chirurgie Cardiovasculară si Toracică, derulată nu demult la Iasi, presedintele acesteia, prof. univ. dr. Grigore Tinică, a discutat despre t ...

Placido Domingo, așteptat la Iași
12/11/2024 15:29

Într-o atmosferă incărcată de emotie si anticipare, Iasul se pregăteste pentru un eveniment de anvergură, care va aduce in prim-plan talentul muzical al orasului, la cote inalte. Anul viitor, unul di ...

Opera Națională din Iași readuce în scenă „Madama Butterfly”, o întâlnire vibrantă cu capodopera lui Puccini
12/11/2024 10:03

Luna noiembrie aduce la Opera Natională Romană din Iasi un eveniment cu totul special: premiera operei „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, o lucrare profundă si emotionantă care isi deschide ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei