Orientation Days, în acest weekend, la UMF
Dimensiune font:
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași își deschide porțile în avans pentru studenții din anul I, cu „Orientation Days”, programul de integrare pentru „boboci”.
Întâlnirile cu profesorii tutori și studenții mai mari, precum și tururile ghidate, au loc în perioada 20 – 24 septembrie.
Ultima zi a programului, duminică, coincide cu ceremonia de deschidere a anului universitar la UMF Iași. Anul acesta evenimentul nu va mai fi unul grandios. Ceremonia are loc în Aula „George Emil Palade”, pe 24 septembrie, de la ora 10.
Programul „Orientation Days” debutează în Aula „George Emil Palade”, pentru studenții facultăților de Medicină și Farmacie și în Aula „Alexandru Tzaicu”, pentru studenții facultăților de Medicină dentară și Bioinginerie medicală. Tot aici, „bobocii” primesc halatele de student la UMF Iași.
Întâlnirile din aulă cu reprezentanții decanatelor și cu studenții din ani mai mari sunt urmate de tururile ghidate care urmăresc traseul unui student de anul I.
Bobocii Facultății de Medicină vor vizita Clădirea Farmacie, Institutul de Anatomie, Amfiteatrele „Duca” și „Cotrău”, laboratoarele de Biofizică, Biologie Celulară din Clădirea Principală, sediile societăților studențești, Muzeele de Istorie a Medicinei și Muzeul de Anatomie.
De aici se va pleca la Biblioteca UMF (unde personalul îi așteaptă să le explice cum se face permisul de bibliotecă, cum se împrumută cărți, le prezintă sălile de lectură etc), Centrul de Limbi Moderne (unde li se va prezenta și Centrul Cultural I.I. Mironescu) și Clădirea „Nicolae Leon”, unde vor vizita sălile de Informatică, baza de Abilități medicale și Abilități Chirurgicale.
Studenților din anul I de la Facultatea de Medicină Dentară li se va prezenta Baza clinică de învățământ, simulatoare și boxe, amfiteatre, săli LP și sediul Societății Studenților Stomatologi Iași (SSSI). Turul va urmări traseul unui student din primul an, mergând mai departe la Institutul de Anatomie, Corpul Principal al Universității, Clădirea Farmacie (laboratorul de Biochimie), Amfiteatrele „Duca” și „Cotrău”, sediile societăților studențești (SSMI, EMSA și AMSFI), cantina, muzeele de Istorie a Medicinei și de Anatomie. De aici se va pleca la Centrul de Limbi moderne (unde li se va prezenta și Centrul Cultural I. I. Mironescu), Biblioteca UMF și sala de sport.
Studenții Facultății de Farmacie vor vizita laboratoarele din cadrul Facultății de Farmacie, sediul Societății Studenților Farmaciști Iași (SSFI), Institutul de Anatomie, Corpul Principal al Universității, Amfiteatrele „Duca” și „Cotrău”, cantina, muzeele de Istorie a Medicinei și de Anatomie. De aici se va pleca la Centrul de Limbi moderne (unde li se va prezenta și Centrul Cultural I. I. Mironescu), Biblioteca UMF și sala de sport.
Studenții Facultății de Bionginerie Medicală vor merge la sediul din str. Kogălniceanu pentru o prezentare mai amplă a laboratoarelor unde-și vor desfășura activitățile și vor sta de vorbă cu reprezentanți ai Asociației Studenților Bioingineri (ASB). Apoi vor vizita Institutul de Anatomie, Corpul Principal al Universității, Clădirea Farmacie (laboratorul de Biochimie), amfiteatrele „Duca” și „Cotrău”, sediile societăților studențești (SSMI, EMSA și AMSFI), cantina, muzeele de Istorie a Medicinei și de Anatomie. De aici se va pleca la Centrul de Limbi moderne (unde li se va prezenta și Centrul Cultural I. I. Mironescu), Biblioteca UMF și sala de sport. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau