Pacienții din focarul COVID de la IRO, în stare stabilă
Dimensiune font:
Pacienții de la secțiile de Îngrijiri paliative și Hematologie din cadrul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iași, care au fost diagnosticați, la finele săptămânii trecute, cu COVID-19, în urma focarului declanșat la unitatea medicală nu pun deocamdată probleme respiratorii. Aceștia au fost transferați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva și, potrivit conducerii spitalului în care sunt internați, starea lor este bună. „În momentul de față pacienții de la Oncologie sunt într-o stare stabilă. Nicunul dintre ei nu pune probleme din punct de vedere respirator, niciunul nu necesită suport din punct de vedere al terapiei intensive”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași.
Reamintim că, la finalul săptămânii trecute, Direcția de Sănătate Publică Iași a depistat un focar de COVID-19 la IRO, unde inițial au fost confirmați pozitiv trei angajați si un pacient de la Secția de Îngrijiri Paliative, ulterior fiind confirmați alți doi pacienți de la aceeași secție. După acestea, s-au mai confirmat alte cinci cazuri de pacienți pozitiv în Secția de Hematologie, și încă unul la Îngrijiri Paliative. Oana POPA
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, - lucicalcc@gmail.com
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail - lucicalcc@gmail.com
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau