Parc de joacă pentru copiii cu dizabilităţi, inaugurat în Copou
Dimensiune font:
Cel mai mare spaţiu de joacă din ţară destinat persoanelor cu dizabilităţi a fost inaugurat de Ziua Copilului în Parcul Expoziţiei. Acesta se află vis a vis de Stadionul „Emil Alexandrescu”.
Parcul de joacă pentru copiii cu dizabilităţi şi zona de relaxare pentru adulţii cu dizabilităţi, constituie o noutate în municipiul Iaşi, şi nu numai, pentru că are o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi.
Spaţiile de joacă conţin ansambluri de joacă cu tobogane precum şi leagăne, balansoare, căţărători, trambuline, groapă cu nisip, echipamente de fitness, alte echipamente specifice.
Toată suprafaţa spaţiului de joacă este realizată din covor turnat din cauciuc. Covorul sintetic are tematică specifică şi este personalizat pentru fiecare zonă.
Există două tipuri de echipamente de joacă: pentru copiii între 3 şi 7 ani, respectiv pentru copiii între 7 şi 14 ani. Fiecare amplasament este dotat şi cu bănci şi coşuri de gunoi. „Este un parc unde şi copiii cu dizabilităţi îşi găsesc locul de joacă care îi ajută să se integreze alături de ceilalţi copii. Ne dorim ca fiecare membru al comunităţii ieşene să îşi găsească locul şi să se simtă util, integrat şi nediscriminat. Am vrut să integrăm şi natura. De aceea am lăsat şi o pajişte verde. Pe acea pajişte vrem să îi obişnuim să vină la picnic, să se apropie mai mult de natură. Cred că este foarte bine pentru educaţia lor. Ne bucurăm că încă de la inaugurare parcul este plin. Sunt sute de copii”, a spus primarul Mihai Chirica în timpul inaugurării parcului.
Şi pentru adulţii cu dizabilităţi a fost creată o zonă de relaxare care cuprinde echipamente specifice. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau