Pavel Bartoș prezintă astăzi cel mai important eveniment filantropic din regiunea Moldovei
Dimensiune font:
Cel mai important eveniment filantropic din regiunea Moldovei și unul dintre cele mai vizibile evenimente de profil din România – Balul de La Castel – are loc astăzi la Iași, la Hotel Restaurant La Castel. Organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, evenimentul urmărește mobilizarea de fonduri pentru a susține programele prin care ajută copiii aflați în dificultate din regiunea Moldovei.
Evenimentul oferă, prin caracterul său caritabil, cadrul ideal oamenilor care doresc să ajute copiii aflați în dificultate, oferindu-le posibilitatea de a susține programele terapeutice și educaționale ale Fundației Serviciilor Sociale Bethany. Pe lângă misiunea de a ajuta copiii aflați în dificultate, Fundația oferă posibilitatea și artiștilor și designerilor români să își expună creațiile într-un cadru de poveste. Totodată, invitații la eveniment vor avea oportunitatea de a licita o lucrare de artă sau un obiect unicat care să le întregească colecțiile personale și să le ofere o amintire frumoasă ce va completa bucuria de a ajuta.
Evenimentul îl va avea ca amfitrioni pe simpaticul actor Pavel Bartoș, gazda deja tradițională a Balului de La Castel, alături de actrița Olimpia Melinte, care s-a alăturat ediției din acest an și în cadrul spotului video dedicat.
Balul de La Castel este cel mai important eveniment de filantropie din regiunea Moldovei și are loc anual la Iași în beneficiul copiilor vulnerabili. Scopul evenimentului din fiecare an este de a mobiliza comunitatea, atât mediul de afaceri, cât și persoane fizice, în vederea susținerii intervențiilor sociale și educaționale ale Fundației Serviciilor Sociale Bethany dedicate copiilor și tinerilor în dificultate din Iași și din regiunea Moldovei. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau