Pelerinaj cu probleme

1pelerinaj2

Dimensiune font:

| 09-10-2022 23:03
Peste 90 de oameni aflați în pelerinaj la racla Sfintei Parascheva au avut nevoie de îngrijiri medicale * oamenii au acuzat frigul şi faptul că, spre deosebire de alţi ani, stau prea mult la coadă * până pe 15 octombrie se estimează că peste 300.000 de credincioşi vor veni la Iaşi pentru a participa la slujbele religioase şi la alte activităţi prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva * perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie

 

După doi ani de pandemie viaţa pare să revină din ce în ce mai mult la normal. Anul acesta Sărbătorile Iaşiului şi celelalte evenimente organizate pentru prăznuirea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva se desfăşoară fără restricţii. Primii care s-au bucurat de acest lucru sunt pelerinii veniţi din toate colţurile ţării să se închine la Sf. Parascheva, însă deja au apărut problemele în prima zi de pelerinaj. Astfel, potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile Jandarmi Bacău, de sâmbătă dimineaţă, de la debutul pelerinajului, 90 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru dintre ei fiind transportaţi la spital cu dureri abdominale, stări lipotimice, hipertensiune arterială, hipoglicemie, crize comiţiale sau luxaţii. Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că majoritatea celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale sunt persoane care au venit în pelerinaj din judeţul Ilfov.

De altfel, medicului Florin Roșu, directorul Spitalului de Boli Infecţioase, a atras atenţia că organismul trebuie pregătit pentru pelerinaj. Mai exact: perioada care precede călătoriei la Iași trebuie să fie una de odihnă și alimentație echilibrată, bogată în proteine, grăsimi, glucide și vitamine obtinute din fructe și legume. „Pentru cei care vin cu mâncare la pachet să se asigure că acesta contine alimente neperisabile și să nu uite să consume lichide (apă, ceai cald dacă temperatura o impune). Cei care iau tratament pentru boli cronice să nu uite medicația acasă și să respecte administrarea acestia așa cum i-a fost prescrisă de medicul curant Persoanele care prezintă simptome de boală respiratorie să folosească mască de protecție. Este un gest responsabil din partea acestora cat și pentru ceilalți din jur. De asemenea să anunțe personalul medical care, cu siguranță monitorizează desfășurarea fără incidente a pelerinajului, pentru a primi ajutor și recomandări”, a spus medicul ieşean.

Zece labirinturi

Pentru a ajunge la baldachinul din Curtea Mitropolitană pelerinii au trebuit să stea la un rând de 2-3 kilometri. La fel ca şi în anii trecuţi, pentru a preveni îmbulzeala şi pentru a împiedica oamenii să se aşeze înaintea rândului, forţele de ordine au montat culoar din garduri metalice. Cel mai mult s-a stat zece ore, însă în majoritatea cazurilor pelerinii au avut de aşteptat câte 5-6 ore. Peste noapte numărul pelerinilor a scăzut considerabil, astfel că timpul de aşteptare nu a fost mai mare de 2-3 ore.

Modul cum a fost conceput rândul i-a făcut pe mulţi pelerini să resimtă şi mai acut condiţiile meteo pe care sunt nevoiţi să le suporte. „Sunt zece labirinturi. Merge foarte greu”, a spus unul dintre pelerini. Afirmaţia care contrastează cu declaraţiile oficialilor Jandameriei, care susţine că situaţia nu diferă faţă de alţi ani şi că, în medie, 1.500 de persoane se închină la raclă în fiecare oră.

De altfel, pelerinii au fost sfătuţi să aibă în bagaj îmbrăcăminte mai groasă și o pelerină de ploaia sau o umbrelă. „Confortul termic, alimentația și hidratarea ajută organismul să facă fața oboselii”, mai spun medicii.

60.000 de pelerini au trecut pe la raclă

În ceea ce priveşte numărul de pelerini care au trecut pe la raclă, de sâmbătă dimineaţă, de la ora 6.00, de când a început pelerinajul şi până duminică seara, pe la baldachinul din Curtea Mitropolitană au trecut peste 60.000 de femei, copii, bătrâni şi bărbaţi, cu toţii veniţi din toată ţara în pelerinaj la Cuvioasă. Au adus cu ei haine, flori, iconiţe şi le-au trecut peste racla Cuvioasei Parascheva sperând că pe viitor vor fi ocoliţi de problemele financiare şi cele cu sănătatea. Unii s-au rugat nu doar pentru ei, dar şi pentru ucrainenii care suferă din cauza războiului declanşat de ruşi. Aşa că au cerut Divinităţii să readucă pacea în lume.

Pelerinajul Calea Sfinţilor a adunat mii de credincioşi

Duminică seara racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva şi cea a Sf. Paisie de la Neamţ au fost scoase în pelerinajul „Calea Sfinţilor”. La acest eveniment au participat mii de credincioşi dar şi preoţii de la toate protopopiatele Eparhiei Iaşilor. Cu toţii au avut în mâini lumânări aprinse atunci când au mers pe traseul cuprins între Mitropolie, strada Cuza Vodă, strada Armenească, Biserica Sf Sava, strada Costache Negri, Mănăstirea Trei Ierarhi şi revenirea în Curtea Mitropoliei.

Organizarea este una pe măsură

În ceea ce priveşte restricţiile de circulaţie, pe mai multe străzi din zona centrală a oraşului traficul auto a fost închis. Malul Bahluiului, din Podu de Piatră şi până la Podul Cantemir a devenit o imensă parcare. Acolo au fost oprite autocarele venite din toată ţara. Cele mai multe dintre ele, 150, erau din Voluntari.

Un număr mare de autocare urmează să vină şi din judeţul Neamţ. Primăria din Piatra Neamţ încă mai face listele cu persoanele care vor să ajungă în pelerinaj pe 13 octombrie.

Sunt şi alte grupuri organizate care vin în pelerinajul de la Iaşi cu autocarele din alte judeţe. Ele sunt însoţite de câte un preot.

Sute de mii de pelerini din ţară şi străinătate

Potrivit autorităţilor, peste 300.000 de pelerini sunt asteptaţi să participe la manifestările religioase care se vor desfăşura la Catedrala Mitropolitană din Iaşi în această săptămână cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Jandarmeria a precizat că perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi pe 13 şi 14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către racla 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va însemna un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore. „Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura condiții de siguranță pentru ca peste 300.000 de pelerini (conform estimărilor Mitropoliei Moldovei și Bucovinei) să se bucure de slujbele religioase și alte activități desfășurate în spațiul public prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Având în vedere interesul manifestat de credincioși pentru această mare sărbătoare creștine și experineța anilor trecuți, perioada de afluență maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie a c., când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va genera un șir de oameni de peste 3 km lungime și un timp de așteptare cuprins între 16 și 20 de ore. De asemenea, în data de 14 octombrie a.c., pe timpul celor două evenimente simultane, pelerinajul la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și „Sfânta Liturghie Arhiereasca”, oficiată pe scena din fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, vor fi prezente în zona centrală a Municipiului Iași peste 90.000 de persoane”, se arată într-un comunicat al Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” din Bacău, unitatea care asigură ordinea și liniștea publică cu prilejul „Sărbătorilor Iașilor” din acest an.

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria face mai multe recomandări. „Manifestați răbdare și înțelegere față de măsurile luate de organizator cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor și respectați indicațiile forțelor de ordine. Acordați o atenție deosebită copiilor și persoanelor vârstnice împreună cu care călătoriți pentru a nu se rătăci, precum și a bunurilor personale. Persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să se roage la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și care au nevoie constantă de îngrijire medicală, să se informeze înainte de începerea pelerinajului cu privire la gradul de solicitare al echipajelor medicale de urgență și a Unităților de Primiri Urgențe Iași”, spune aceasta.

Aproximativ 100 de comercianţi

Şi comercianţii şi-au făcut simţită prezenţa în oraş, amplasându-şi standurile în locurile special amenajate. Este vorba de esplanada Halei Centrale, unde peste 40 producători comercializează căciuli de blană și haine de blană și piele şi de esplanada Costache Negri  (aleea cu castani), unde au primit autorizaţii tot în jur de 40 de „blănari”. În schimb, pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt (de la Casa Modei până la Școala „Gh Asachi”) este destinat „Târgului de Toamnă”. Sunt în jur de 50 de producători și comercianți de produse alimentare (produse viniviticole, fructe, panificație și patiserie, produse lactate, pește, produse apicole, preparate tradiționale din carne, conserve din fructe și legume) şi comercianți cu produse nealimentare (marochinărie, artizanat, handmade, căciuli și papuci de blană, port popular). În fine, la Hala Centrală, ieşenii, şi nu doar ei, sunt invitaţi să deguste diuverse soiuri de vinuri oferite de opt producători: Agroindustriala Bucium, Casa de Vinuri Cotnari, Cramele Cotnari, Crama Gramma, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație IAȘI, Crama Hermeziu, Crama Strunga, Crama Tohani, la care se adaugă 10 firme de alimentație publică.

Trafic de coşmar în tot oraşului!

Însă pentru ieşenii aflaţi la volan, benefiicile de imagine ale sărbătorilor au trecut în plan secund atât timp cât în mai toate zonele din oraş s-a circulat bară la bară. Prima zonă aglomerată a fost strada Palat, însă probleme s-au înregistrat şi pe rutele Păcurari - Podu Roş sau Podu Roş - Podul de Piatră.

Slujba Liturgică, pe o scenă special amenajată

Pe 14 octombrie va avea loc Sfânta Liturghie, slujba urmând să se desfăşoare pe o scenă amplasată pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei mitropolitane. Pe bulevard vor fi amplasate şi ecrane de mari dimensiuni. Astfel, cine nu va reuşi să ajungă la Mitropolie va putea să urmărească slujba de la distanţă.

Racla cu sfintele moaşte va rămâne în Curtea Mitropoliei până sâmbăta, 15 octombrie. Dacă numărul pelerinilor va fi mare, este posibil ca raclele să fie lăsate spre închinare şi în cursul zilei de duminică.

Bodea: „Fără bâlci şi mascarada care nu fac bine imaginii oraşului”

Senatorul USR Marius Bodea critică evenimentele de la Sărbătorile Iaşiului. Fostul liberal spune că bâlciul şi mascarada fac rău imaginii oraşului. El nu vrea ca oamenii să stea la coada umilinţei pentru a primi o porţie de mâncare după slujba de la Catedrala Mitropolitană. În schimb cere ca Iaşul să treacă la un nivel superior în privinţa manifestărilor organizate la Zilele Oraşului. „Pe de o parte spunem că Iaşiul este oraş regal dar vindem căciuli de oaie, şosete şi şoşoni lângă Palatul Culturii sau în preajma altor edificii cu care ne mândrim. Asemenea contraste nu dau deloc bine. Acea coadă a umilinţei la mâncare trebuie să dispară. Trebuie să ajungem la nivelul la care nimeni să nu îşi mai ia din timpul său pentru familie şi să se ducă pentru un blid de mâncare stând o oră la coadă. Este momentul religios al sărbătorilor şi îl înţeleg. Respect toată procesiunea, dar fără bâlci şi mascarada care nu fac bine imaginii oraşului”, a declarat senatorul USR Marius Bodea. El consideră că nu este normal să stai să te închini la racla cu sfintele moaşte, iar în apropiere să răsune manelele şi să sfârie grătarele.

Laura RADU, Lucian STATE

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Ștefan cel Mare, evocare deosebită la 550 de ani de la Bătălia de la Podul Înalt, în Vaslui
10/01/2025 16:46

Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui a organizat, vineri, la Ansamblul Monumental "Podul Inalt" Băcăoani, o activitate culturală dedicată implinirii a 550 de ani de la bătălia caştigată de voievod ...

„Ne-am obișnuit să trăim foarte bine, cu un randament foarte scăzut, iar sectorul public a devenit un devorator al economiei”
10/01/2025 12:21

* consideră primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica  - Domnule primar, inceput de an linistit, la Iasi, sau e doar o aparentă? Mă refer la temperaturile ridicate, care, provoacă cheltuieli mai putin ...

Primăria reintroduce o taxă specială
10/01/2025 10:34

* banii stranşi urmează a fi utilizaţi doar la refacerea adăposturilor de protecţie civilă * „În Iaşi sunt peste 160 de adăposturi, parte din ele funcţionale, mai ales cele care aparţin do ...

Casele de amanet, luate cu asalt
10/01/2025 08:46

Perioada sărbătorilor de iarnă a trecut, iar foarte multe persoane constată acum că au cheltuit mai mult decat isi permiteau de Crăciun si de Revelion. Astfel, unii dintre locuitorii Iasului au inceput s ...

„Mulți dintre noi nu suntem conștienți de capacitatea de a depăși obstacole nici măcar la vârsta adultă”
10/01/2025 08:32

* sustine Georgiana Zaharia, coach si initiatorul unui program de dezvoltare personală dedicat adolescentilor Dezvoltarea personală in adolescentă joacă un rol esential in formarea identitătii si a carac ...

Infecțiile respiratorii colapsează spitalele
10/01/2025 07:48

Conform celui mai recent raport al Directiei de Sănătate Publică (DSP) Iasi, in săptămana 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025 a fost inregistrată o reducere destul de modestă a numărului total de ...

O femeie din Iaşi s-a retras la mănăstire, după o 'iubire' ratată cu un soldat american, care era de fapt un marocan. I-a trimis bărbatului 7.000 de dolari
10/01/2025 00:03

O femeie din Iaşi s-a dus la mănăstire după ce a fost păcălită de un marocan din Italia să ii trimită bani ca să obţină aur in valoare de un milion de dolari. Pentru asta, moldoveanca a făcut impru ...

800 lei pentru o partidă de sex, într-un ungher de la autogară!
09/01/2025 23:59

 Ieşeanul Marian I. a avut parte de o partidă de sex mai costisitoare decat şi-a putut inchipui vreodată. În toamna anului trecut, in prima zi a lunii octombrie, mult după miezul nopţii, in jur ...

Evadatul de la Costuleni scapă de puşcărie
09/01/2025 23:59

Despre Ionuţ Ciprian Ionaşcu din Costuleni se poate spune, pe bună dreptate, că este hoţ de meserie. Am mai scris despre el in urmă cu trei ani, atunci cand fusese trimis in judecată pentru săvarşirea ...

Tâlharii s-au ascuns în tomberonul cu gunoi
09/01/2025 23:59

 Gigi P., Silviu P. şi Petronel G. sunt elevi in ani terminali, la licee industriale. Provin din familii modeste, unde mereu sunt probleme cu banii, aşa că şi modul lor de a se distra e pe măsură. Cu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei