Pelerinaj de Florii, la Iași
Dimensiune font:
La sfârșitul acestei săptămâni, după doi ani de suspendare, provocată de restricțiile cauzate de pandemie, în eparhiile din Arhiepiscopia Iașilor va fi organizat Pelerinajul de Florii.
Sâmbătă, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, când în mod tradiţional sărbătorim Floriile, Protopopiatele 1, 2 şi 3 Iaşi vor organiza la Iaşi Pelerinajul de Florii, la care vor participa preoţi şi credincioşi mireni din Arhiepiscopia Iaşilor.
Pelerinajul va începe la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Bărboi şi se va desfăşura pe traseul - Biserica „Sfântul Sava” - Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” - Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
De la ora 15.30, la Biserica Bărboi va fi oficiată Slujba Vecerniei şi sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți.
De la ora 17.00 va fi plecarea în procesiune de la Biserica Bărboi spre Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde participanţii la pelerinaj vor fi întâmpinaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
În Arhiepiscopia Iaşilor de Florii sâmbătă vor avea loc pelerinaje şi în Paşcani, începând cu ora 12.00, de la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt”, la Hârlău, începând cu ora 13.00, de la Biserica „Sfântul Nicolae”, la Dorohoi, începând cu ora 13.00, de la Biserica „Învierea Domnului”, la Piatra Neamţ, de la ora 13.30, de la biserica Parohiei Mărăţei 1. La Târgu Neamţ, pelerinajul de Florii va începe de la ora 15.00, de la Biserica „Sfântul Haralambie”, la Darabani, de la ora 16.00, de la Biserica „Sfântul Nicolae”.
La Botoşani, pelerinajul va fi organizat duminică, începând cu ora 14.00, de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Laura RADU, Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau