Peste 100 de monede medievale au fost recuperate de polițiștii din Iași/ Un bărbat și o femeie, reținuți
Dimensiune font:
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă 103 monede medievale, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al IGPR, monedele medievale au fost recuperate de poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural, în cadrul unui dosar penal de furt calificat şi tăinuire.
„La data de 14 decembrie poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, au desfăşurat o acţiune pe linia protejării patrimoniului cultural naţional, în cadrul căreia au fost depistate în flagrant delict două persoane, în timp ce ar fi tranzacţionat 103 monede medievale. De asemenea, în cadrul dosarului penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, poliţiştii au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în oraşul Podu Iloaiei şi judeţul Suceava. În urma acţiunii, au fost ridicate cele 103 monede medievale, 21.000 de lei şi 1.750 de euro, precum şi telefoane mobile”, se precizează într-un comunicat de presă.
Din cercetări a rezultat faptul că monedele ar fi fost sustrase, la începutul lunii noiembrie, dintr-un sit arheologic, din municipiul Iaşi.
„În baza probatoriului administrat în cauză, un tânăr şi o tânără au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Totodată, în cadrul dosarului penal sunt cercetate alte două persoane, încarcerate în penitenciar. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava”, se menţionează în comunicatul de presă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau