Peste 126.000 de vizitatori au trecut pragul „Casei Muzeelor”
Dimensiune font:
* construcţia, realizată la începutul secolului XX, a fost sediul fostei Chesturi de Poliție și locul în care a funcționat revista „Viața Românească”, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice în anul 2015 * lucrările de consolidare, refuncționalizare și mansardare a clădirii, demarate în anul 2018, au costat 16,6 milioane de lei
Peste 126.000 de vizitatori au trecut până acum pragul Casei Muzeelor, instituția fiind unul dintre cele mai vizitate muzee din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR).
Clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, a revenit în circuitul public în 2021, în urma unui proiect de consolidare, refuncționalizare și mansardare, derulat de Consiliul Județean. Investiția s-a ridicat la 16,6 milioane de lei și a fost realizată cu fonduri europene și de la bugetul de stat. „De trei ani, ieșenii și turiștii descoperă povești în cele 5 muzee pe care le găzduiește Casa Muzeelor: Muzeul Poeziei, Muzeul Literaturii Române, Muzeul Copilăriei în Comunism, Muzeul Teatrului Evreiesc în România ți respectiv Muzeul Pogromului de la Iași. Mă bucur că am putut îmbogăți circuitul turistic județean, regional și chiar național cu acest complex muzeal unic. Îi așteptăm cu drag pe ieșeni la Casa Muzeelor și le mulțumesc tuturor celor care de-a lungul timpului și-au îndreptat atenția către acest proiect și partenerilor noștri cu care am implementat proiectul prin care am dat strălucire acestei clădiri”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Construcţia, realizată la începutul secolului XX, a fost sediul fostei Chesturi de Poliție și locul în care a funcționat revista „Viața Românească”, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice în anul 2015. Lucrările de reabilitarea clădirii au fost demarate în anul 2018. Zidurile clădirii au fost restaurate, iar șarpanta a fost înlocuită. „Casa Muzeelor” dispune de o sală destinată primelor tipărituri, o sală a alfabetului și Sala „Dacia Literară”. Vizitatorii pot admira expoziții dedicate scriitorilor Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă și I.L Caragiale.
Muzeul cuprinde și o zonă dedicată Pogromului, cu o expoziţie de colecții unicat de fotografii, manuscrise și obiecte. Mai există și o sală a instrumentelor de scris (cu o zonă interactivă unde publicul are posibilitatea de a scrie cu pene și tocuri, pe hârtii vechi), precum și o alta a vocilor literare unde publicul îi poate asculta pe o parte dintre scriitori clasici la cele câteva telefoane care sunt amplasate aici.
Sursa de finanţare pentru implementarea acestui proiect a fost Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020, Axa prioritara 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau