Peste 800 de ieşeni şi-au cumpărat vechime în muncă
Dimensiune font:
Cei care vor dori să completeze golurile din activitate o pot face până pe 31 august 2023 * de la anul, contribuţia lunară urcă de la 638 lei, în prezent, la 750 lei
Persoanele care vor să acopere perioadele în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat pot face acest lucru până la finalul lunii august 2023. Potrivit OUG 163/2020, până la data de 1 septembrie 2023, „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”. Acestea trebuie să semneze un contract de asigurare socială cu casa de pensii și să plătească contribuția într-o singură tranșă sau în tranșe lunare până la data de 31 august 2023. Iniţial, ordonanţa asigura posibilitatea de cumpărare până la 1 septembrie 2021, însă amânarea perpetuă a intrării în vigoare a Legii pensiilor a dus acest termen până în septembrie 2023.
La nivelul lunii noiembrie, 17.000 de români îşi cumpăraseră vechime în muncă. Dintre aceştia, 808 de persoane sunt ieşeni, conform informaţiilor oferite de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi. „Se poate cumpără această vechime retroactiv în intervalul cuprins între data la care au fost îndeplinite condițiile pentru a munci, respectiv 18 ani, până la vârsta standard de pensionare, respectiv 65 de ani. Deci, în acest interval, 18-65 de ani, acolo unde au apărut goluri privind activitatea în muncă, ieşenii pot cumpăra această vechime retroactiv, achitând contribuția de asigurări sociale, încheindu-se un contract de asigurări sociale la CJP Iaşi”, spun oficialii instituţiei.
Din 2023, contribuţia lunară urcă la 750 lei, în loc de 638 lei
Cei care vor dori să încheie astfel de contracte mai au la dispoziţie trei zile pentru a achita sume mai mici. În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei, deci cei interesaţi vor plăti 638 de lei (25%) pentru fiecare lună de vechime cumpărată. De la 1 ianuarie, însă, salariul minim brut urcă la 3.000 lei, prin urmare, contribuţia pentru fiecare lună devine 750 lei. Cei care au apucat să încheie contracte cu Casa Judeţeană de Pensii vor plăti tot 638 lei. „sumele de plată se calculează în raport cu salariul minim brut și cota de contribuție de asigurări sociale din momentul semnării contractului, iar modificarea acestora nu va afecta plățile aflate în desfășurare”, mai spun oficialii instituţiei. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau