Podul Cerna, lărgit şi reabilitat
Dimensiune font:
Construit în 1970, Podul Cerna este unul dintre podurile din oraş unde nu s-a mai intervenit odată cu trecerea anilor. În cele peste cinci decenii de când a fost dat în exploatare, podul a suferit degradări importante la nivelul căii de rulare, dar şi la structura de rezistenţă. Plecând de la acest aspect, coroborat cu faptul că traficul rutier în intersecţia dintre strada Cerna, Sarmisegetuza şi B-dul Alexandru cel Bun cunoaşte creşteri semnificative, municipalitatea ieşeană îşi propune să împuşte, cum se spune, doi iepuri cu un singur foc: să lărgească podul cu păstrarea suprastructurii existente. Astfel, vor fi montate 28 de grinzi noi şi se va interveni la nivelul structurii existente, valoarea totală a lucrărior fiind de 34 milioane lei. Există şi un alt scenariu, prin care se propune lărgirea podului dar cu înlocuirea suprastructurii existente, variantă în care costurile cresc la 35,6 milioane lei. Prima variantă prezintă avantajul unor restricţii de circulaţie pe o durată mai mică întrucât pe perioada de montare a suprastructurii noi nu se aplică restricţii de circulaţie pe pod. Varianta a doua va duce în final la realizarea unei suprastructuri noi, însă se restricţionează traficul pe jumătate de cale şi asta pe timp îndelungat. În ambele variante durata modernizărilor este de 14 luni.
Şi Podul Nicolaer Iorga ar putea fi reabilitat
Un al doilea pod care se doreşte a fi reparat este Podul Nicolae Iorga, cel de vizavi de Podul de Piatră. Construit în 1971, şi acesta are o vechime de peste 50 de ani, fiind afectat în zona structurii de rezistenţă, cât şi la nivelul albiei şi malurilor. Soluţia tehnică pentru reabilitarea acestuia cuprinde lucrări la nivelul infrastructurii, lucrări de refacere a cării de rulare şi de pe rampele de acces, lucrări la liniile de tramvai şi lucrări de calibrare a albiei râului Bahlui. Valoarea intervenţiilor este de 18 milioane lei. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau