Poveștile dulci ale unei campanii de Paști

Dimensiune font:

| 21-04-2024 16:48

În lumina sărbătorilor de Paști, un val de căldură și generozitate a străbătut  Iașul, ieri, în timpul seminaratonului care aproape a locat orașul, dar nu i-a împiedicat pe oamenii buni să își asculte sufletul. Într-un efort inedit, Asociația Edulink și îndrăgitul ciocolatier Mihaela Tatiana Ulman au decis să ofere un dar dulce atât copiilor, cât și bătrânilor, prin intermediul Clubului de Jurnalism și Public Speaking pentru Copii. Împreună, au creat o campanie care a adus zâmbete și bucurie în inimile multora.

Încă de la primele ore ale dimineții, aroma îmbietoare a prăjiturilor și a plăcintelor proaspăt coapte a umplut terasa de la CUIB, un loc cunoscut pentru prietenia oferită și pentru preparatele delicioase. Standul copiilor de la Clubul de Jurnalism și Public Speaking, pregătit cu grijă și dichisit cu delicii, a fost o oază de încântare pentru cei mici și cei mari. Copiii, însoțiți de părinți și voluntari ai clubului, au venit în număr mare ca să ofere un strop de bucurie celor care au nevoie de el.

„Este important să fim alături de cei care au nevoie de noi, să împărtășim din ceea ce avem cu cei care au mai puțin”, a declarat Mihaela, cu ochii strălucitori de emoție.

Pentru copii, această experiență a fost una educativă și profundă. În timp ce serveau cu grijă prăjiturile și plăcintele, ei au învățat despre importanța solidarității și a ajutorului oferit celor din jur. Fiecare clipă petrecută în acțiunea caritabilă a fost o lecție de empatie și generozitate. „Cu bucurie mai mare decât să știi că le vom f alături, a spus Maria Cojocaru, o copilă cu ochii plini de lumină și speranță.

Fiecare dar dulce a fost însoțit de un răvaș semnat de către copilașii de la Clasa Pregătitoare de la Școala „George Călinescu”, coordonați de prof. înv. Elena Dorneanu, și de către cei de la Școala Junior, clasa a III-a, aflați sub mâna caldă a prof. înv. Iuliana Penu.

Pentru bătrânii la care vor ajunge darurile, această zi a fost una de lumină și bucurie fiindcă gustul dulce al prăjiturilor și plăcintelor va fi însoțit de o doză sănătoasă de dragoste și compasiune.

La finalul zilei, când ultima plăcintă a fost vândută și ultima îmbrățișare a fost oferită, s-a simțit în aer un sentiment de împlinire și satisfacție. Prin eforturile lor comune, Mihaela Ulman și Clubul de Jurnalism și Public Speaking pentru Copii au reușit să aducă lumină și căldură în inimile celor din jur, la fel și doamnele de la Clubul Inner Wheel, care a dat o mână de ajutor.

Într-o lume plină de provocări și necazuri, gesturi simple de bunătate și generozitate rămân adesea cele mai puternice. Această campanie de Paști nu a fost doar despre prăjituri și plăcinte, ci despre iubirea și grijile pe care le putem arăta celorlalți. E nevoe să ne amintim mereu să fim alături de cei care au nevoie și să împărtășim din ceea ce avm cu cei mai puțin norocoși.

Cel mai emoționant moment va fi întâlnirea dintre cei mici și bătrânii singuri. În căminele de bătrâni sau în centrele comunitare, prezența lor a adus o lumină nouă în ochii celor care simțeau adesea greutatea singurătății. Împreună, cu zâmbetele pe buze și sufletele deschise, vor gusta din dulceața prăjiturilor și din căldura prieteniei, transformând un simplu moment într-o amintire prețioasă, care va rămâne vie în inimile tuturor participanților.

În final, când umbra serii s-a lăsat peste oraș și zâmbetele s-au stins puțin câte puțin, rămâne sărbătoarea dulce a solidarității și iubirii care a învăluit comunitatea noastră în această perioadă de sărbătoare. Mihaela Ulman și Clubul de Jurnalism și Public Speaking pentru Copii au demonstrat că fiecare gest de generozitate contează și că împreună putem aduce lumină și bucurie în viețile celor din jur, transformând fiecare zi într-o sărbătoare a inimii. Lor le-au fost alături și doamnele din Clubul Inner Wheel Iași, precum și mulți oameni de bine.

 Maura ANGHEL

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
Iașul care nu doarme. Top locuri de ieșit noaptea
13/05/2025 19:26

Cand se lasă seara peste orasul celor sapte coline, Iasul isi desface o altă fată – mai tanără, mai curajoasă, mai poetică. Dacă dimineata orasul pare disciplinat, cu pasi grăbiti pe bulevarde si ...

Frumusețe cu ADN local. De unde vine frumusețea moldovencelor
13/05/2025 19:25

  Se spune de multă vreme, cu un soi de fascinatie tăcută si constant reinnoită, că moldovencele sunt printre cele mai frumoase femei din Romania. Nu e doar o formulă aruncată din complezentă sau ...

300 de elevi de la nouă școli din Iași participă la testul PISA 2025
13/05/2025 18:10

De două zile, elevii de 15 ani din judetul Iasi participă la testarea internatională PISA (Programme for International Student Assessment), una dintre cele mai complexe si relevante evaluări educationale la ...

Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon și Liturghie arhierească la Mănăstirea Hadâmbu, la 35 de ani de la reînființare
13/05/2025 16:10

În perioada 16–23 mai 2025, Mănăstirea Hadambu din judetul Iasi devine loc de pelerinaj pentru credinciosi din intreaga tară, prin aducerea unui fragment din moastele Sfantului Mare Mucenic si T� ...

Iașul marchează Ziua Internațională a Familiei printr-o campanie de conștientizare împotriva violenței
13/05/2025 16:06

Miercuri, 14 mai, Iasul se opreste pentru o clipă din agitatia cotidiană pentru a aduce in atentie un mesaj esential: familia trebuie să fie un mediu fără violentă. Campania cu acest nume – „F ...

Înscrierile online ale candidaților la Titularizare au fost prelungite
13/05/2025 15:34

Candidatii din judetul Iasi care doresc să participe la concursul national de Titularizare din acest an mai au cateva zile la dispozitie pentru a-si depune dosarele. Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a anunta ...

Kafka, în lumină dură, la Sala Unirii. „Colonia penitenciară” – un spectacol care nu te lasă să pleci la fel
13/05/2025 15:28

Pe 18 mai 2025, Sala Unirii din Iasi se transformă intr-un spatiu al intrebărilor grele si al adevărurilor incomode, odată cu punerea in scenă a spectacolului Colonia penitenciară, o adaptare tulburătoar ...

Noaptea Muzeelor la Bârlad, o celebrare a artei, științei și tradiției
13/05/2025 15:25

Pe 17 mai 2025, Barladul se alătură din nou marii sărbători europene a culturii – Noaptea Muzeelor. Evenimentul, patronat de Consiliul Europei, UNESCO si Consiliul International al Muzeelor (ICOM), co ...

Primăria remodelează zona centrală a Iașului!
13/05/2025 15:11

* vor avea loc interventii asupra esplanadei Teatrului National, incluzand strada Matei Milo si un tronson al străzii Cuza Vodă cuprins intre străzile I.C. Brătianu si Mănăstirea Dancu * se urmăreste rec ...

„Discobolul” din Copou va avea un chip nou
13/05/2025 14:19

  În fata stadionului din Copou, acolo unde amintirile sportului se amestecă printre pasii trecătorilor, o statuie rănită a stat ani la rand in asteptare. „Discobolul”, realizat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei