Povestea neștiută a fântânii lui Ştefan cel Mare, încă folosită. A fost săpată într-un fort, după lupta de la Podul Înalt

Dimensiune font:

| 13-02-2024 00:25

Ţinutul Neamţului este unul în care „prezenţa“ lui Ştefan cel Mare îi dovedită prin atestări documentare, dar există şi legende, care „vorbesc“ despre lucruri şi fapte petrecute în vremea voievodului.

Cât sâmbure de adevăr este în unele dintre ele e greu de spus în lipsa unor temeinice cercetări făcute de specialişti. O astfel de „poveste“ s-a ţesut şi în ceea ce priveşte „Fântâna lui Ştefan“ din satul Pietrosu, comuna Oniceni. Iar oamenii locului au transmis-o din generaţie în generaţie, dăinuind şi în prezent.

„După ce voievodul Ştefan i-a biruit, la Podu' Înalt, pe turcii veniţi câtă frunză şi iarbă, între dealurile din Oniceni a construit o tabără, un fort de apărăre, odihnindu-şi aici oştile, vreme de câteva săptămâni. A tăiat pădurile, dar cum era nevoie de apă pentru oşteni şi cai, a amenajat o fântână mare. Ea dăinuie de atunci“, este legenda care o spune oricine din Oniceni.

De altfel, prima atestare documentară a localităţii datează de pe vremea lui Ştefan cel Mare, din 10 ianuarie 1467, când este pomenită ca hotar al unui sat. Apoi, este este menţionată într-un act din 17 februarie 1483, tot al voievodului, care dădea în stăpânire jumătate din Oniceni verilor Giurgea Oniceanul şi Ion Oniceanul, boieri de la care aşezarea şi-a luat numele.

Istoria locală mai pomeneşte de faptul că, în trecut, zona puţului, nefiind îngrijită s-a transformat într-o mare mlaştină. Apoi, înainte de Primul Război Mondial, a fost asanată, izvorul a fost reamenajat, fiind realizată o construcţie pentru protecţie şi montată o placă de marmură, primind astfel denumirea oficială de „Fântâna lui Ştefan cel Mare“.

Nu avea să reziste prea mult, fiind distrusă în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, în 1944, de trupele sovietice ajunse şi prin aceste locuri. Abia în 1970 a fost din nou reamenajată, ocupându-se de acest lucru parohia comunei şi localnicii. A fost realizat un bazin pentru captarea apei şi un foişor din lemn acoperit cu tablă, fiind construită şi o cruce din beton.

O altă fântână despre care se spune că are legătură cu domnul Moldovei este cea de la Cetatea Neamţ, despre ea spunându-se că ar fi fost săpată de turcii luaţi ostatici în urma unei bătălii. Puţul este lesne de observat în curtea interioară a fortificaţiei, fiind împrejmuit cu un grilaj metalic. Este locul unde turiştii aruncă bani, în speranţa îndeplinirii unei dorinţe.

O legendă arată că Ştefan cel Mare i-ar fi eliberat pe prizonierii care au muncit la ea, ţinându-şi promisiunea în caz că dădeau de apă. Se mai spune că avea o adâncime foarte mare, dat fiind faptul că cetetea fusese ridicată pe o culme ce străjuia valea Ozanei şi că la un anumit nivel fusese construit un tunel folosit pentru fugă, care ieşea într-o pădure din zona staţiunii Oglinzi.

„E foarte posibil că o sursă permanentă să fi existat încă din prima etapă de funcţionare, din secolul XIV. În vreme de asediu, fără o sursă de apă, rezistenţa în cetate nu ar fi fost posibilă. Fiind pe un pinten montan, e clar că trebuia să existe o sursă de apă. S-a mai vechiculat că ar fi fost un rezervor de apă în zonă, dar nu se pune problema să fi existat o aducţiune a apei în secolele XV-XVI“, spunea arheolog dr. Vasile Diaconu.