Premieră la Opera Națională Iași - „Zâna păpușilor”, un balet pentru copii
Dimensiune font:
Opera Națională Română din Iași pune în scenă o nouă premieră. Duminică, de la ora 11:00, va avea loc „Zâna păpușilor”, un spectacol de balet pentru copii. Regia este semnată de Cristina Todi, care a adaptat și coregrafia clasică, realizată în anul 1888 la Hofoperntheater Viena de frații Sergey și Nikolay Legat.
„La 133 de ani distanță de la premiera absolută a spectacolului care a fost în mare vogă la finele secolului XIX și începutul secolului XX, elevii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, studenții de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și balerinii de la Opera Națională Română din Iași își unesc forțele printr-un parteneriat de colaborare validat prin misterul încă nedescifrat al artei. Astfel, astăzi, într-un secol suprasaturat de computere, va fi adus parfumul nealterat al lumii de odinioară. Feeria coregrafică ne va purta pașii într-o lume magică în care păpușile atinse de bagheta fermecată a Zânei păpușilor prind viață și dansează pe acordurile partiturii muzicale compusă de Josef Bayer în anul 1887”, a declarat Todi.
Opera ieșeană are un program extrem de intens și după premiera de duminică, săptămâna viitoare fiind programate patru reprezentații: joi, de la ora 18:30, „Carmen”, de Georges Bizet, sâmbătă, de la ora 11:00, „Matinee muzicale la Operă”, susținut de Corul de Copii al Municipiului Iași, sâmbătă, de la ora 18:30, „Giselle”, de Adolphe Adam, iar duminică, de la ora 18:30, oratoriul „Chemări spre mântuire”, de Viorel Munteanu.
Săptămâna viitoare vor fi demarate și acțiunile care vor sublinia importanța zilei de 3 noiembrie, dată la care se împlinesc 65 de ani de la primul spectacol jucat pe scena teatrului liric ieșean.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau