Premii la Gala Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism
Dimensiune font:
* medicul ieşean Aurel Constantin Panfil a primit Premiul „Roza vânturilor” pentru lucrarea „Dincolo de Europa. Însemnările unui călător împătimit” * jurnalistul ieşean Vasile Arhire, coordonator cu atribuţii de producător executiv la TVR Iaşi, a fost ales prim vicepreşedinte al Asociaţiei
Gala Premiilor 2019 a Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România a avut loc în urmă cu câteva zile la Bucureşti, după ce ediţia precedentă fusese găzduită de municipiul Roman. AJTR este una dintre cele mai vechi asociaţii profesionale din ţara noastră, ea fiind înfiinţată în anul 1958. Asociaţia are peste 165 de membri activi, din Bucureşti şi din ţară, ca şi din Republica Moldova, din Bulgaria, Serbia, Spania, Ucraina etc. Din AJTR fac parte cei care, prin arta cuvântului – indiferent de formula de exprimare – sprijină drumeţia, călătoriile, industria vacanţelor, cultura turistică, industria ospitalităţii în general. Sunt ziarişti care lucrează la radio, la televiziuni, în presa tipărită, în special la reviste de profil, bloggeri etc., scriitori de turism, editori, artişti fotografi care s-au ilustrat prin albume şi expoziţii, cadre din învăţământul universitar de specialitate, manageri în turism, fundaţii, hotelieri, restauratori etc. Prin decernarea Premiilor AJTR s-a urmărit, din totdeauna, să se recompenseze, la modul simbolic, pe cei care, de-a lungul anului anterior, s-au remarcat în atât de generosul domeniu care este industria ospitalităţii.
Şi în acest an, regiunea Moldovei a fost bine reprezentată în palmaresul Galei. Medicul ieşean Aurel Constantin Panfil a primit Premiul „Roza vânturilor” pentru lucrarea „Dincolo de Europa. Însemnările unui călător împătimit”, apărută la editura Performantica. Cartea are 250 de pagini, text şi foto-color, cuprinde însemnări de călătorie din 26 ţări de pe alte continente decât Europa, care au fost călcate în ultimii 12 ani. Autorul, medic stomatolog, dar şi jucător de tenis de câmp, biciclist şi pasionat de literatură ne aduce acasă impresiile sale de călătorie, dar şi date utile pentru o eventuală aventură turistică a cititorului.
Premiul „Profesionalism şi identitate” a revenit lui Constantin Butnariu, redactor şef al revistei Turism Life. Publicaţia are mulţi ani de apariţie, cu oferte diverse şi tentante din domeniu, prezentate într-o manieră grafică deosebită. Proiectul a fost apreciat şi pentru perseverenţa cu care autorul lui l-a construit în timp.
Două premii au revenit şi judeţului Neamţ. Premiul „Artă şi identitate” s-a acordat volumului „Ia – ADN-ul civilizaţiei montane româneşti”, realizat de cercetătorii ştiinţifici Vasile Avădanei şi Lidia Avădanei. Autorii au pătruns în spaţiul culturii şi civilizaţiei populare montane, relevând argumente ale continuităţii între generaţii şi asupra conexiunii între societatea modernă şi cea post-modernă. „Ca la mama acasă” se intitulează premiul oferit pensiunii „Chez Marie” din Brateş-Tarcău, judeţul Neamţ. La Suceava a ajuns în acest an Premiul „De la Nistru pân’ la Tisa” primit de publicistului Cezar Straton, pentru lucrarea „Basarabia şi Bucovina” (două volume).
Cu acest prilej a avut loc şi Adunarea Generală a AJTR, în cadrul căreia au fost ales noul Consiliu director. Jurnalistul ieşean Vasile Arhire, coordonator cu atribuţii de producător executiv la TVR Iaşi, a fost ales prim vicepreşedinte al Asociaţiei. Funcţia de preşedinte a revenit publicistului Mihai Ogrinji, director al Revistei „România Pitorească”. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau