Premii pentru elevii ieşeni la Olimpiada Națională de Ştiinţe Socio-umane
Dimensiune font:
Două premii şi şapte menţiuni au fost obţinute de elevii ieşeni la Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-umane. Evenimentul s-a desfăşurat în judeţul Ialomiţa, la Slobozia, în perioada 8-11 aprilie.
La competiţie a participat şi un lot de 22 de elevi ieşeni, care au adus judeţului un număr important de premii şi menţiuni. „Ştiinţele socio-umane au fost foarte bine reprezentate de elevii ieşeni, lotul judeţean ocupând un loc de frunte în ierarhia judeţelor participante, ceea ce dovedeşte faptul că învăţământul preuniversitar din judeţ susţine excelenţa în domeniul ştiinţelor umaniste”, au transmis reprezentanţii ISJ Iaşi.
Astfel, la Logică, argumentare şi comunicare, Premiul I a fost obţinut de eleva Luiza Teodora Mihai (Colegiul Naţional Iaşi). Palmaresul disciplinei a fost completat de trei menţiuni, prin elevele Andreea Miruna Munteanu (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi), Mara Cristina Afloarei (Colegiul Naţional Iaşi) şi Pîntea Anastasia (Colegiul Naţional Iaşi).
Două menţiuni au fost obţinute şi la Psihologie prin elevele Alexia-Gabriela Roman (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi) şi Patricia Katherine Prodan (Colegiul Naţional Iaşi). Palmaresul rezultatelor meritorii a fost completat de Andreea Loredana Lăzurcă şi Andreea Raru (Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu” Iaşi) care au obţinut Premiul al III-lea la Educaţie socială. La aceeaşi disciplină, eleva Cristiana Alexia Damian (Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” Iaşi) a obţinut menţiune. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau