Prima ninsoare serioasă din acest an a scos la stradă utilajele de deszăpezire
Dimensiune font:
Date fiind precipitațiile sub formă de ninsoare din noaptea de 17 spre 18 ianuarie și din cursul dimineții de luni, 18 ianuarie, direcțiile și societățile municipale s-au mobilizat pentru ca Municipiul Iași să fie afectat cât mai puțin de vremea de iarnă
În cursul nopții de duminică, 17 ianuarie, spre luni, 18 ianuarie, în tura dintre orele 20.00 și 8.00, SC Citadin SA, companie care asigură și coordonarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iași, a intervenit cu șapte autocamioane, 11 sărărițe cu lamă, un buldoexcavator cu cupă, un încărcător frontal, 18 muncitori și patru șefi de trasee. Echipele SC Citadin SA au utilizat 317 tone de clorură de sodiu pe toate traseele, precum și două tone de clorură de calciu în zona centrală și pe străzile betonate din Bucium. La rândul lor, angajaţii Salubris SA a intervenit pe trotuare și aleile pietonale cu 13 utilaje și 87 de muncitori și a utilizat 8,4 tone de clorură de calciu, cei de la Servicii Publice SA au lucrat în parcuri, poduri, versanți și scări pietonale cu trei autocamioane și a folosit 24 de tone de clorură de sodiu, iar personalul Companiei de Transport Public SA a acționat cu patru utilaje și 1,4 tone de clorură de calciu.
Clorură de sodiu pe toate străzile din cartiere
În cursul zilei de ieri, 18 ianuarie, în tura dintre orele 8.00 și 20.00, salariaţii Citadin au continuat să intervină cu 12 autocamioane, 11 sărărițe, opt buldoexcavatoare cu cupă, un încărcător frontal, șapte tractoare, 22 de muncitori și șase de trasee, care utilizează clorură de sodiu în toate cartierele. La rândul lor, echipajele Poliției Locale patrulează în permanență și transmit societăților municipale situațiile care necesită intervenții punctuale.
Stocuri suficiente
Pentru acțiunile de deszăpezire din această iarnă SC Citadin SA, SC Servicii Publice SA, SC Salubris SA și SC Compania de Transport Public SA au la dispoziție, în total, 190 de utilaje și autovehicule, precum și circa 400 de angajați. Din numărul total de autovehicule și utilaje, 116 sunt ale societăților comerciale ale municipalității, iar restul sunt contractate de Citadin SA, urmând să fie utilizate în funcție de vreme. În stocurile SC Citadin SA mai sunt 3.049 de tone de clorură de sodiu și șase tone de clorură de calciu.
Telefoane utile
Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon al SC Citadin SA 0232.236.000.
Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon 0232.270.223 al SC Salubris SA.
Și SC Servicii Publice SA are program de permanență, iar eventualele probleme pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.267.392.
Eventualele probleme legate de circulația mijloacelor de transport public pot fi sesizate la numerele de telefon ale SC CTP SA 0232.267.772 și 0800.110.427, pe pagina de internet a companiei http://sctpiasi.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/ctpiasi.
De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium, nr. 30, sau prin e-mail la adresa: politialocalais@yahoo.com. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau