Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
Dimensiune font:
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie.
Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
"În temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune revocarea măsurii controlului judiciar luate prin Ordonanţa nr. 3/P/2024 din 02.02.2024 a DNA. Serviciul Teritorial Suceava prelungită prin Ordonanţa din 25.03.2024 a DNA - Serviciul Teritorial Suceava, faţă de inculpatul Andrei Cosmin-Ionuţ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000", se arată în soluţia pe scurt a Tribunalului Botoşani postată pe portalul instanţelor de judecată.
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, pe 8 mai, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Edilul Botoşaniului este suspectat că, pe 25 august 2021, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de "consilier clasa I, grad profesional superior" scos la concurs de instituţia pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.
Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Botoşani.
Cosmin Andrei şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Botoşani din partea Partidului Social Democrat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau